Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: curs de artă pentru copii la Muzeul de Artă Recentă – 27 ianuarie 2019

27 ianuarie, 2019

Am ajuns la a șasea ediție. Asta înseamnă că am ajuns la a șasea săptămână de când MARe de MIC, cursul de artă pentru copii, se desfășoară la Muzeul de Artă Recentă. Interesant e faptul că la fiecare ediție avem sentimentul că ne aflăm la prima!

Și nu fără motiv. Procesul de învățare și de educare este reciproc. Și noi învățăm de la copii și de la părinții lor. Ne sunt profesori intransigenți curiozitatea și atenția lor sau, dimpotrivă, topirea lor într-un căscat îngrijorător. Plictiseala e ceva ce nu ne place să invităm la curs. Din fericire, nici nu apare. Apoi sunt întrebările și răspunsurile cursanților. Ne obligă să ”atacăm” lucrările din unghiuri deseori inedite. Copiii văd, (uneori chiar inventează) detalii care ne pot scăpa.

Rolul nostru? Să-i provocăm. Să-i ajutăm să ajungă în fața lucrărilor de artă, într-o ”excursie” în care ”ghidul” nu trebuie să se interpună între lucrare și imaginația copiilor. Între artiștii – prezenți acolo prin lucrările lor – și copii se formează legături subtile, vii, care pot lucra peste timp în mintea și-n inima elevilor. Dar pentru a-i pune în situația de a provoca mesajul artiștilor trebuie ca noi să-i provocăm mai întâi.

La acestă ediție vom face lucruri care s-au mai făcut deja, dar și jocuri noi. La grupa mai mare (de 8-12 ani), Ioana va relua jocul cu fragmente din picturi pe care copiii le vor continua.

Dar la grupa copiilor între 4 și 7 ani ea a pregătit ceva nou. Un joc care se cheamă ”Obiecte vechi și noi”. Un atelier în care copiii să deseneze pe hârtie, pe un panou sau pe jos folosind obiecte mici pe care le va aduce Ioana. Obiecte vechi (piese electronice, chei, nasturi, monede) și obiecte noi (insigne, ascutitori, fire, bețișoare și alte mărunțișuri ispititoare). Se știe, copiii sunt foarte atrași de obiecte mici de orice fel. Pentru că ei știu cel mai bine cum să faci lucruri mari cu sau din obiecte mici. Și li se va propune să lucreze în echipe, după titluri sau teme din muzeu.

Ioana are mai mult de 6 ani de experiență în domeniul educației non-formale în arte vizuale pentru copii, este colaborator la MARe/Muzeul de Artă Recentă în departamentul Educație și este expert consultant în cadrul Școlii de Artă București. Pe scurt, copiii se vor regăsi, la final, mai bogați cu o aventură.

Ca și la celelalte patru ediții, adulții însoțitori vor beneficia de ACCES LIBER în muzeu (dar nu mai mult de două persoane de fiecare copil înscris). Sau, după preferință, vor putea socializa la cafeteria muzeului, de la parter (MAReCafe). Ori ambele! Altfel spus, vor avea parte de propriul timp liber. Recomandăm folosirea garderobei de la parter.

TOATE ÎNSCRIERILE SE VOR FACE LA ADRESA DE EMAIL: gift.shop@mare.ro

Vor exista două grupe de copii, pe categorii de vârstă.

GRUPA 1: copii între 4 și 7 ani. Ora 11:30 – 12:30.

GRUPA 2: copii între 8 și 12 ani. Ora 13:00 – 14:00.

Fiecare grupă va fi alcătuită din MAXIMUM 16 copii.

Preț intrare: 30 de lei (neschimbat).

Details

Date:
27 ianuarie, 2019
Event Category:

Organizer

MARe/Muzeul de Artă Recentă
View Organizer Website

Venue

MARe/Muzeul de Artă Recentă
Primăverii nr 15
București, București Romania
+ Google Map
View Venue Website