Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Focurile de Sfântul Dumitru la Muzeul Național al Țăranului Român

24 octombrie, 2019

În noaptea premergătoare Sfântului Dumitru, vom folosi focul spre a defini gândurile elevilor, materializate în lucrări. Arderea va avea loc în cuptorul special construit aflat în curtea Muzeului Național al Țăranului Român.

În parteneriatul cu Muzeul Național al Țăranului Român, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” vă așteaptă la evenimentul „Focurile de Sfântul Dumitru”. Scopul proiectului presupune o împletire de acțiuni cu efect în educarea elevilor și implicare civică comunitară, artistică și de patrimoniu, astfel: dezvoltarea noțiunii de documentare și cercetare, cu finalitatea lucrărilor; însușirea și cunoașterea de către elevi a tradițiilor și meșteșugurilor specifice tehnicei modelajului în lut, spre a deveni obiect de artă; îmbunătățirea relațiilor școală-comunitate, elev-profesor; cultivarea și valorificarea potențialului creativ al elevilor și atragerea acestora în implicare în activități extrașcolare; promovarea instituțiilor locale alături de școală, prin intermediul activităților propuse; promovarea actului cultural spre educare și cunoaștera etapelor specifice realizării obiectelor din lut.

Cu acest prilej, elevii, profesorii, părinții și invitații vor păzi arderea lutului cu cântări, gustări și ceaiuri, așa cum obișnuiau și cei din trecut, cu acest prilej. Se vor depăna povești și experiențe de viață și meșteșug. Îi dorim aproape și pe cercetătorii din Muzeu.

Să nu uităm că, împreună, Muzeul Național al Țăranului Român, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, comunitatea, și, nu în ultimul rând, părinții elevilor, putem să ne facem utili pe tot parcursul lunii octombrie, pentru ca noaptea de 24 octombrie să fie o reușită.

̦: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, LiterNet.ro, Ziarul Lumina, HotNews.ro, webpr.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.getlokal.ro, www.semnebune.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.onlinegallery.ro, www.iqool.ro, www.gratuitor.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.

Detalii

Dată:
24 octombrie, 2019
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Şoseaua Kiseleff 3
București, București 011341 Romania
+ Hartă Google