București: În MARe cu Michele Bressan

Luni, 9 decembrie, ora 19:00
În MARe cu Michele Bressan
MARe/Muzeul de Artă Recentă, bdul Primăverii 15, București
30 lei/persoană

La etajul 1 al muzeului, în cadrul colecției permanente, o lucrare video poate intriga vizitatorul. Filmul ne prezintă, timp de 4 minute și 30 de secunde, capătul vestic al Bulevardului Unirii și, pe fundal, dominând cadrul, silueta masivă a ”Casei Poporului”. Timp de 4 minute și 30 de secunde nu vedem nimic altceva. Ba, dacă suntem atenți, vom vedea că până și mașinile se repetă în imagini.

Lucrarea pornește de la o imagine limpede, clară (atât cât se poate pentru un film în VHS). Treptat, calitatea imaginii se depreciază. Din ce în ce mai mult. Astfel încât, la final, aproape că nu mai putem recunoaște nimic. Intitulată ”Generation loss”, lucrarea este compusă, de fapt, din 20 de copii ale aceleași înregistrări.

Michele Bressan (alături de Larisa Sitar) a punctat cu această lucrare video, realizată în 2009, cei 20 de ani care trecuseră până atunci de la Revoluția din 1989. An după an, 20 de ani. Și fiecare an ca o copie tot mai imperfectă a celui anterior, fiecare an ducând la o disoluție aproape totală a realității inițiale. Prin urmare, filmul de 4 minute și 30 de secunde nu este altceva decât suma copiilor tot mai slabe calitativ ale unui filmuleț inițial de doar 13,5 secunde. Sau, și mai limpede: ceea ce veți vedea este un film de 13,5 secunde, prezentat de 20 de ori, doar că de fiecare dată veți vedea copia exemplarului anterior.

Un mesaj deopotrivă pesimist și optimist. Pesimist pentru că, ne amintește artistul, orice copie presupune o minimă pierdere de informație comparativ cu originalul. Copia este versiunea împuținată, așadar, depreciată, a originalului. Iar copia după copie e încă
și mai ”săracă”. Asemenea unui cuvânt al cărui sens începe să se piardă dacă-l repetăm mereu și mereu și mereu, și imaginea sau, de ce nu, realitatea socială și politică, ori istoria unei națiuni începe să se deprecieze până la imaterializare, atunci când se repetă mecanic, între limitele unui orizont strâmt. Alegerea Casei Poporului nu a fost, desigur, gratuită. Existența acelei clădiri este dovada dispariției definitive a mii de clădiri distruse pentru ridicarea ei și a bulevardului care o evidențiază. Folosirea unei casete video (VHS), ne explică artistul, este o trimitere la realitatea anilor ’80, când filmele occidentale puteau fi văzute doar pe ascuns, date din mână în mână, ”trase” doar pe casete video și, deseori, în copii făcute după copii, făcute după copii.

Dar ce anume ar fi optimist în această perspectivă? Aici vom specula noi, deoarece artisul nu se pronunță în acest sens. Ei bine, așa cum copierea repetativă înseamnă dizolvarea unei imagini, poate că și repetarea cu insistență a unor greșeli politice și a unui destin atins de fatalitate poate determina dispariția acestora în ceea ce se va dovedi propria lipsă de sens. De claritate. De coerență. Poate că la 20 de la Revoluție, Bressan a punctat (chiar și fără să-și propună) încheierea unei epoci sau, cel puțin, ieșirea ei dintr-un canon rigid, aproape fatalist. Un soi de ”proorocie” care vestea dispariția unei mentalități-dinozaur.

Într-o altă lucrare cu care a fost prezent la MARe (în cadrul expoziției ”Fete de vis. Idealul feminin în arta românească, de la Nicolae Grigorescu la Ion Grigorescu” – 2019), Michele Bressan ne-a invitat să medităm la un subiect cu totul diferit. Sau poate că nu atât de diferit? Este vorba despre ”Madonna” (2012), lucrare care ne redă imaginea unei statui a Fecioarei. Trimițând explicit la canonul catolic, pseudo-statuia recupera ideea (și forța) unui obiect de cult. Din fibră de sticlă pe o structură din oțel, lucrarea era acoperită cu ceara topită provenind de la o sumă de lumânări de culori diferite. Și tocmai ceara, adică cel mai precar și mai depreciabil material folosit în executarea lucrării, era cea care îi conferea cu adevărat acesteia materialitate și densitate. Tocmai ceara era cea care inducea iluzia că dedesubt ar fi, de fapt, piatră sau marmură. Ceara devenise ”carnea” Fecioarei!

Credincioșii aprind, în mod ritualic, lumânări. Sutele de lumânări folosite sugerau, totodată straturi ale timpului și generații de credincioși. Dacă în cazul lucrării video ”Generation Loss” repetarea și suprapunerea produceau depreciere, aici vedem că ele îmbogățesc, adaugă, întăresc și subliniază. Acoperind, susțin. Disimulând, produce o realitate. Bressan își numește lucrarea ”obiect”, iar nu ”statuie”. Dar vizitatorul va vedea (și a văzut) o statuie. Un obiect de cult. Au fost vizitatori care, în fața ei, și-au făcut semnul crucii, manifestând explicit o reverență de ordin spiritual și identitar. Iluzia creată de Bressan este, așadar, de natură critică: este, oare, credința, investirea cu sens a unei iluzii ori, dimpotrivă, iluzia devine de facto realitate, în actul credinței? Rămâne să-l întrebăm pe artist.

Căci luni, 9 decembrie, Michele Bressan (n. 1980 la Trieste, Italia) ne va fi ghid la MARe. Nu știm despre ce ne va vorbi. Dar măcar știm (despre) ce să-l întrebăm.

Și mai știm că vom avea o surpriză pentru dumneavoastră: de luni, la shopul muzeului veți descoperi o reproducere ludică, dar cât se poate de sugestivă a lucrării ”Generation loss” . Vă amintiți de vederile sau de semnele de carte din copilărie, în care imaginile se modificau în funcție de cum le mișcați? Ei bine, pe un print lenticular veți putea vedea secvențe din lucrarea ”Generation loss”. Și veți putea lua acasă un fragment sau, mai bine, o ipostaziere ludică (dar relevantă!) a unei lucrări de artă.