București: În MARe cu Nicolae Comănescu

Nicolae Comănescu.
Cei care-l cunosc mai bine îi spun Coma. Sau Nae. Noi îi spunem Comănescu. Nici nu putem altfel, este probabil artistul cu cele mai multe lucrări prezentate în Colecția Permanentă. Există un perete întreg, la etajul 1, în care pot fi văzute nu mai puțin de 16 lucrări semnate de el! Pe undeva, trebuie să admitem, treaba asta e un soi de abuz. De exagerare.

Cam la fel a fost și cu mai bine de 20 de ani în urmă, într-un început de iunie (chiar a fost de 1 iunie, 1998!), în care el, împreună cu alți participanți din grupul Rostopasca (Angela Bontaș, Dumitru Gorzo, Gili Mocanu, Alina Pențac și Ana Maria Popescu) a participat la un pseudo-concurs, la un maraton în care într-un interval de timp determinat, artiștii s-au întrecut în… productivitate! Câștiga cel care urma să facă cele mai multe lucrări în acel răstimp.

Non-Stop Painting. Așa s-a numit ”performance-ul”. O trimitere cumva implicită la magazinele non-stop care domneau în Bucureștii de la finalul anilor ’90. Sau poate era un rânjet ironic la adresa concursurilor, juriilor și a premiilor din artă. Ori poate un ”avânt comic-proletar” în care se lua peste picior ideea de normă. Cert e că s-au folosit bidoane de vopsea lavabilă și cartoane ieftine. Au avut parte chiar și de public, care se tot schimba. Comănescu a produs peste 20 de astfel de lucrări, tip ”bad painting”. Tușe neglijente, dar în forță, culori stridente, în compoziții care deseori nu acopereau tot cartonul. A câștigat?

Noi zicem că da: a câștigat un perete întreg, la MARe! La ora aceea nici că-și imagina. Doar că de atunci până la MARe a mai câștigat vreo două decenii de experiență, de notorietate, de lucrări remarcabile, dar și, ne place să credem, de înțelepciune.

E tot ceea ce trebuie să știți (dacă nu știți deja, cu mult mai multe) despre Comănescu. El va fi înțeleptul dumneavoastră de joi. El va explica ce și cum s-a întâmplat în ultimele decenii în arta românească, cel puțin așa cum este ea reprezentată în muzeul nostru. Va avea libertate deplină să aleagă despre ce să vorbească și cum să vorbească. Veți avea libertate deplină să fiți de acord sau în dezacord, să-l întrebați sau să-l contraziceți.

Dacă nu în timpul turului, măcar după. Căci, trebuie spus, cafeteria va fi deschisă.

Comănescu vă așteaptă cu un ”Give me five!” Și cu un deget în plus. La alegere.