București: În MARe cu Vlad Nanca. Joi, 23 ianuarie, ora 19:00

În MARe cu Vlad Nanca.
Joi, 23 ianuarie, ora 19:00
Bulevardul Primăverii 15, București
Intrare liberă

La etajul 1, în colecția permanentă a muzeului, cumva ”ascunsă” (dar nicidecum exclusă, cât contextualizată), o lucrare anume poate atrage atenția vizitatorilor. Îi poate nedumeri, îi poate face să zâmbească. Unii o vor privi ca pe o glumă, alții ca pe o ironie. Unii, (dar nu toți) vor resimți un anumit (și poate uitat) sentiment de familiaritate.

Se numește ”Original Adidas” și este datată 2003. În esență este vorba despre un ”lightbox” de dimensiuni mai degrabă medii. Are 60,5 cm lungime, 40,5 cm lățime și 9 cm grosime. Imaginea este simplă și de impact: ne arată o pereche de copite de porc, pe care au fost cusute cele trei linii oblice ale celebrului brand, Adidas.

Trebuie spus că versiunea inițială a lucrării, din 2003, prezentată în galeria din propriul său apartament, HomeGallery 2020, consta în două copite de porc reale, pe care chiar fuseseră cusute elementele de brand respective. Prin urmare, lucrarea expusă în colecția permanentă a MARe este o lucrare-document, realizată chiar de către artist, o ”fixare” prin fotografiere (și ca fotografie), a versiunii inițiale, versiune perisabilă prin chiar natura ei.

Pentru vizitatorii mai tineri, ”Original Adidas” poate părea o glumă, o ironie (poate neclară!) la adresa unui brand cu reputație internațională. Pentru cei trecuți de prima tinerețe, lucrarea reprezintă o trimitere la epoca de dinainte de 1989, când carnea era un lux (lipsind aproape cu desăvârșire din magazine), iar atunci când aceasta apărea la rafturi (producând cozi interminabile!) consta cel mai adesea din ”resturi”: copite de porc, organe sau chiar gheare de pui (uneori însoțite de gâturi și de capete de pasăre!). Folclorul urban pre-decembrist fixase porecle (în cheia unui umor negru!) acestor oferte comerciale raționalizate: dacă picioarele de pui erau numite ”tacâmuri”, copitele de porc erau numite ”adidași”.

Această ultimă poreclă este în sine interesantă, deoarece ”adidas” nu însemna pe atunci doar încălțămintea produsă de brandul cu pricina (așa cum ar fi fost normal), cât absolut orice pantof sport (indiferent de brand), mai puțin ”tenișii”. Un fenomen care se va petrece și în anii ’90, când, de exemplu, orice copiator va fi denumit (eronat, dar generalizat), ”xerox”, iar scutecele absorbante vor fi denumite, generic (și eronat – dar aproape ireversibil!) ”pempărși”, prin atribuirea ilicită a unui nume de brand, Pampers, unei categorii anume de produse.

Substantivele proprii, ca denumiri specifice de brand, erau metamorfozate astfel în substantive comune. Nu mai reprezentau un brand sau o companie (privată) anume, ci un obiect ca atare. Denumirea de brand devenise denumire cadru a unui tip de obiect și a funcției acestuia. În fapt, în anii ’80, pe piață nu se găsea decât încălțăminte confecționată și produsă de întreprinderi de stat. Poreclirea unor încălțări și (mai ales) a unui tip de produse alimentare cu numele unui brand occidental devenea, astfel, la modul implicit, un soi de manifest politic.

Totodată, prin acest transfer semantic se manifestau în mod paradoxal (inclusiv după 1989) atât un supra-succes al unui brand, cât și o dizolvare a acestuia, căci brandul era decuplat de propria sa identitate și imagine. O ”democratizare” a unui brand, dacă vrem, în care capitalul (de imagine, financiar, de piață etc.) al unei companii era ”naționalizat”, dar nu prin intervenția brutală a statului, ci în mod mai degrabă organic, la nivel de folclor și de limbaj, iar copyright-ul era sfidat la modul generalizat, dar din inerție, în absența oricărui program ideologic și politic.

Dar lucrarea lui Vlad Nancă nu reprezintă doar o trimitere anamnezică la un trecut pentru unii deja îndepărtat, pentru alții încă viu și aproape. Să ne amintim: vorbim despre un ”lightbox”! Or în ultimul deceniu al comunismului din România, energia electrică, și lumina în sine, deveniseră un lux. Raționalizată, asemenea hranei și a căldurii, lumina mai degrabă absenta din orașe. Străzile erau iluminate doar pe o parte și chiar și acolo din doi în doi stâlpi; curentul era întrerupt zilnic în case (și chiar în instituții sau întreprinderi) pentru câteva ore. În acest cadru distopic, nu (mai) existau firme luminoase.

Iar lightbox-ul chiar asta reprezintă: un panou iluminat electric, care prezintă o informație anume, cel mai adesea de ordin comercial. Este un ”semafor”, adică purtător de semn. Al ”semnului” care definește comerțul. Lightboxul este, am putea zice, un artefact al economiei de piață, el ține de sintaxa capitalismului. La fel și brandul Adidas, recuperat și indicat explicit de către artist în lucrarea sa. De altfel, firmele luminoase și panourile luminoase comerciale abundă, nu degeaba, într-o sumă impresionantă de comicsuri, de animații și de filme cu iz distopic, ori în genul cyber-punk.

Primul artist notabil care a fost inspirat de firmele luminoase ale magazinelor și de panourile luminoase comerciale a fost canadianul Jeff Wall, care încă din 1979 va folosi lightbox-uri (tot în cheie critică, ironică, politică, doar că într-o altă cheie decât cea a lui Nancă), pentru a-și prezenta fotografiile. Impactul și succesul au fost aproape imediate. Catherine Yass, Damien Hirst vor fi doar câțiva dintre artiștii care vor prelua ideea. Iar artista (tot de origine canadiană!) Angela Bulloch va transforma lightboxul ca atare în subiect, eliberându-l din condiția mai degrabă umilă de suport tehnic al unui discurs explicit și asumat publicitar.

Aici trebuie să observăm un fapt, pe cât de interesant, pe atât de puțin remarcat: la deschiderea sa din octombrie 2018, MARe a debutat cu trei expoziții. În două dintre ele existau lucrări care includeau lightbox-uri: expoziția ”MEN” a lui Jeff Wall (unde putem menționa lucrarea de mari dimensiuni, ”Thinker”, din 1986) și Colecția Permanentă, în care figura ”Original Adidas”, 2003, de Vlad Nancă.

Poate pentru prima oară în București (și chiar în România), ”inventatorul” lightbox-ului din artă era expus împreună (chiar dacă în expoziții diferite) cu un artist român care a asimilat în opera sa inovația lui Jeff Wall, metabolizând-o într-un mod specific. La fel cum influența lui Jeff Wall asupra așa-numitului (dar remarcabilului) ”Grup de la Düsseldorf”, format din Andreas Gursky, Thomas Struth, Thomas Ruff și Candida Höfer, a putut fi căutată și descoperită (sau negată) în lucrările timpurii ale lui Thomas Ruff, expuse în 2019, tot la MARe, la doar câteva luni după expoziția lui Jeff Wall (între cei doi fiind expoziția lui Martin Creed).

”Original Adidas”, așadar, este o lucrare în care se întâlnesc într-un sincretism sau, mai corect, într-o sinteză fascinant de limpede și de curată, mai multe influențe și curente. A debutat aproape ca un ready-made (căci adăugarea elementelor specifice de brand au sabotat această încadrare) și a devenit lucrare postconceptualistă (așa cum poate fi văzută la MARe), din momentul în care s-a ”transformat” în fotografie amplasată într-un panou luminos. Prin raportarea la istoria recentă a comunismului, Nancă se alătură unui fenomen est/central-european (în care îl găsim pe Janek Simon sau grupul Little Warsaw). Prin subiectul ca atare, Nancă ne trimite cu gândul la ”Ciolanele de porc”, din ipsos, ale lui Ion Bitzan, realizate chiar în deceniul penuriei. Prin folosirea lightbox-ului aderă la o morfologie occidentală (începută de Jeff Wall, continuată de Yass, Hirst etc.).

Dar toate aceste trimiteri nu trebuie nicidecum văzute ca o sumă de ”citate” stufoase, nici ca niște note de subsol, prezentate pe ton academic. ”Original Adidas” rezistă în sine. Este o lucrare cu un orizont larg, trans-ideologic. Critică atât restricțiile din perioada comunismului târziu din România (implicit de oriunde!), cât și consumerismul risipitor, strălucitor și agresiv din economia de piață care i-a urmat, adunat fiind sub semnul aproape imperativ al ”brandului”. Cu o ”rază de atac„ care se desfășoară în mod radial, iar nu unidirecțional, ”Original Adidas” reușește să fie o lucrare ”obiectivă”, ceea ce îi conferă autenticitate, coerență și, nu în ultimul rând, forță.

În fine, s-ar cuveni menționat că o altă lucrare a lui Vlad Nancă (aflată în patrimoniul MARe, dar nu în expoziție) a cunoscut o metamorfoză cu totul specială. Este vorba despre ”Nu parcați!” (2016). După o perioadă de documentare a ”caprelor”, adică a obiectelor pe care românii le amplasează pe carosabil sau pe trotuare pentru a marca faptul că acolo se află locurile de parcare ale propriilor mașini (locuri devenite astfel ”tabu” pentru alte autoturisme), Nancă a publicat o carte de artist intitutlată ”π” (2016), în care celebrul ”pi” grecesc e transformat formal, la nivel estetic, într-un simbol al celebrelor obiecte. În plus, ”P” este semnul universal pentru ”parcare”. Având 144 de pagini, cartea conține 17 fotografii color și 119 fotografii alb-negru, fiind o carte-obiect și o carte-document.

Vlad Nancă a produs inclusiv lucrarea ”Nu parcați” în care ”π” (re)devine o ”capră”. Suflată în aur de 16 karate, ”Nu parcați” este o ironie la adresa modului în care românii își prețuiesc mașinile și a felului în care își marchează și își apără (deseori agresiv) locurile de parcare. Dacă nu poate fi văzută în expoziție, lucrarea ”Nu parcați” poate fi, însă, văzută la Gift Shopul muzeului, acolo unde, la scară mult mai mică și produsă din argint suflat cu aur, ”Nu parcați” a devenit… cercel! Deoarece dimensiunile și materialele respectă integral parametrii impuși de către artist, putem vedea în acești cercei o ipostază unică, inedită (și ultimă), a lucrării ”Nu parcați”. Artistul chiar a explicat că acești cercei ar fi echivalentul unei pseudo-verighete, persoana care îi poartă arătând că este ”ocupată”, că nu este liberă sau disponibilă pentru vorbe șoptite la ureche.

Dar despre acestea ne va vorbi, dacă va considera că este nevoie, chiar artistul. Așa cum ne va vorbi despre lucrările celorlalți artiști sau despre muzeu în sine. Joi, 23 ianuarie, de la ora 19:00. La MARe.

Vă așteptăm!