Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Muzeul Național al Literaturii Române a pregătit, începând cu 14 ianuarie 2020, mai multe activități dedicate copiilor și adolescenților, care se vor desfășura la sediul din strada Nicolae Crețulescu 8.

14 ianuarie, 2020 - 30 ianuarie, 2020

Muzeul Național al Literaturii Române a pregătit, începând cu 14 ianuarie 2020, mai multe activități dedicate copiilor și adolescenților, care se vor desfășura la sediul din strada Nicolae Crețulescu 8.

Atelierele literare reprezintă o alternativă de educație non-formală şi creativă pentru elevi, o modalitate de învăţare, într-un cadru interactiv. Tematica activităților este în strânsă legătură cu manuscrisele din arhiva și din patrimoniul muzeal expus.

Programul și scurtă descriere a atelierelor:

14, 15, 16, 21 și 23 ianuarie 2020

Lada cu manuscrise – Mihai Eminescu

Vom înţelege personalitatea lui Eminescu – omul și vom urmӑri etapele vieţii sale (copilӑria, peregrinӑrile tinereţii, anii de maturitate, legӑturile cu Junimea, viaţa sentimentalӑ) în imagini şi manuscrise. Vom cunoaşte familia Eminovici prin fotografiile de arhivă.

Reconstituim imaginea poetului din mӑrturiile contemporanilor sӑi. Ne vom transforma în mici cercetători, privind sub lupă precum Perpessicius, însemnările de pe manuscrise și detaliile din scrisori. Vom afla care este secretul versurilor eminesciene, ascultând vocea unor scriitori renumiți, citind din opera poetului.

(Atelierul este adaptat elevilor din ciclul primar și gimnazial.)

 

28 și 30 ianuarie 2020

Mihail Sadoveanu – incursiune în miracol

De la copilul nesupus niciunei opreliști, la Conu Mihai, copiii vor afla informații despre personalitatea unui mare povestitor. Îl vom descoperi pe scriitor ca ,,trăitor şi mărturisitor” al miracolelor. Lumea lui Sadoveanu întrezărită și prin intermediul manuscriselor va deveni sursa noastră de inspirație pentru scrierea unui text narativ sau descriptiv.

(Atelierul este adaptat elevilor din ciclul primar și gimnazial.)

Coordonator: Oana Oros

Pentru rezervări, scrieți la adresa programe@mnlr.ro sau sunați la 0748057192.

Detalii

Începe:
14 ianuarie, 2020
Se termină:
30 ianuarie, 2020
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Național al Literaturii Române – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Hartă Google