- This event has passed.
București: Muzeul Național de Artă Contemporană: Ateliere MNAC pentru acasă | #selfie360˚
6 august, 2020 - 13 august, 2020
Please scroll down for English.
/RO: În cadrul Atelierelor MNAC pentru acasă, Muzeul Național de Artă Contemporană continuă seria activităților creative propuse copiilor prin programul Weekend la MNAC, adaptate pentru a se desfășura în intimitatea locuinței, alături de cei dragi. Săptămâna aceasta artista Crina-Ioana Athanasiu propune un al treilea atelier de realizare a unui autoportret, de data aceasta unul animat într-o rotație la 360 grade.
Crina-Ioana Athanasiu este grafician și artist plastic. Trăiește și lucrează în București, unde susține, de asemenea, programe de educație plastică și cursuri de artă pentru copii.
Selfie-ul – autoportretul în format digital – a redefinit relația celor mai mulți dintre noi cu fotografia, cu editarea de imagine și cu portretul. Totodată, acesta definește și relația cu media și rețelele sociale – este mai întotdeauna distribuit, adăugat profilului, apreciat sau preluat de prieteni.
O animație 360˚ implică o serie de fotografii realizate de jur împrejurul subiectului, apoi unite, pentru a obține o rotație cursivă. Bineînțeles că poți realiza atât un autoportret cât și un portret, posibilitățile sunt nelimitate!
Atelier pentru acasă
Inspirați de artiști contemporani la MNAC
#19 #selfie360˚
Materiale de care vom avea nevoie:
● Cameră foto sau telefon cu o cameră foto. Opțional: selfie stick.
● Orice aplicație de editare a imaginii (Google Play pentru Android sau App Store pentru iPhone).
● Internet sau date pentru distribuirea pe rețelele sociale preferate (Tik-Tok, Instagram).
Cum pregătim materialele pentru animație:
● Realizează o serie de fotografii portret.
● Trasează imaginar sau fizic (cu o sfoară, cretă etc.) un cerc, pe care îl împarți în felii, ca pe pizza.
● În centru se așează modelul.
● Începi cu imaginea frontală, continui spre profil, apoi, spatele capului. Revino treptat în partea opusă până ajungi din nou la imaginea frontală (ca în exemplul din imagine).
Tips&tricks:
● Poți realiza aceste fotografii mișcând telefonul în jurul capului cu mâna stângă pe partea stângă și cu dreapta pe partea dreaptă.
● Alternativ, poți folosi un selfie stick cu care să realizezi rotația completă.
● Poți face și portretul unui prieten sau al mai multor membrii ai familiei — rotind camera de jur împrejur, rugând să îți pozeze din toate unghiurile.
● „Feliile de pizza” te ajută sa păstrezi același unghi, astfel ca rotația să iasă cursivă.
Îți recomandăm să faci 24 – 30 de poze, ca să ai de unde alege!
Cum realizăm animația:
Pasul 1: O animație se realizează unind, într-o aplicație specifică, o serie de cadre fotografice. Imaginilele se vor succeda cu repeziciune, într-o imagine unică, animată.
Pasul 2: Folosește orice aplicație gratuită care unește imaginile urmând o serie de pași simpli, salveaz-o GIF, MP3, sau MP4 și selfie-ul 360˚ este gata! Acum poți să-l adaugi și distribui pe canalul tău preferat de comunicare.
Suntem foarte curioși de rezultat, așa că dacă dorești ni-l poți trimite la adresa educatie@mnac.ro. Distracție plăcută! Un nou atelier va fi publicat joi.
/EN: In the frame of the MNAC Bucharest Take-away Workshop series, the National Museum of Contemporary Art continues the activities for kids proposed by the Weekend at MNAC Bucharest program, adapted to take place within the privacy of your home, together with the loved ones. This week artist Crina-Ioana Athanasiu proposes a third workshop dedicated to the self-portrait, this time a 360-degree animation.
Crina-Ioana Athanasiu is a graphic and fine artist. She lives and works in Bucharest, where she also holds art education programs and art classes for children.
The selfie – a self-portrait in digital format – redefined the relationship most of us had with photography, image editing and portraits. At the same time, it is at the center of our relationship with media and social networks nowadays – it is always distributed, added to our profile, appreciated or shared by friends.
A 360˚ animation involves a series of photographs taken around the subject, which are joined together in order to create cursive rotation. Of course, this is possible both for a self-portrait and a portrait, the possibilities are endless!
MNAC Bucharest Take-Away Workshop
Inspired by the contemporary artists presented at MNAC Bucharest
#19 #selfie360˚
Recommended for: children aged 5 and up and adults.
The instructions below are illustrated in the Discussions section of the event.
You will need:
● A camera or a smartphone. Optional: a selfie stick.
● Any image editing application (check out Google Play for Android or App Store for iPhone).
● Internet or data for distribution on your favourite social networks (Tik-Tok, Instagram).
Prepare your animation basics:
● Take a series of portrait photos.
● Draw an imaginary or real circle imaginarily (using a string, chalk etc.), to divide your images into slices, just like a pizza.
● The model should be placed in the center.
● Start with the front image, continue to the side profile, then to the back of the head. Gradually return to the opposite side until you reach the front image again (as in the example below).
Tips & Tricks:
● You can take the portrait photos by moving your phone around your head using your left hand on your left side and the right hand on your right.
● Alternatively, you can use a selfie stick to complete the rotation.
● You can also shoot a portrait of a friend or several family members — by rotating the camera around, and asking them to pose for you from all angles.
● The „pizza slices” help you keep track of the angle so that the rotation is smooth.
We recommend you take 24-30 pictures, so you have plenty to choose from!
How to make the animation:
Step 1: An animation is made by using a specific image processing application, that helps with joining a series of photographic frames. The images will follow one another quickly, creating a unique, animated image.
Step 2: Use any free application that joins images together by following a series of simple steps. Save your result in GIF, MP3, or MP4 format and the 360˚ selfie is ready! Now you can share it on your favourite profile.
We are curious about the result, so you can send it to educatie@mnac.ro if you want. Have fun! A new workshop will be published on Thursday.