Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Atelier de pictură pe lemn la MARe/Muzeul de Artă Recentă, 4 septembrie 2022

4 septembrie, 2022

Atelier de pictură pe lemn
Realizat de Ana-Olivia Lăzărescu
Partener MARe: UniCredit Bank.
Partener programe educaționale:
Cambridge School of Bucharest
GinArt Joc
Duminică, 28 august
Orele 12:00 – 15:00
Copii de 4-7 ani (12:00 – 13:00)
Copii de 8-12 ani (13:30 – 15:00)
60 de lei/participant.
***Înscrierile se fac doar pe adresa de e-mail: educational@mare.ro
cu mesajul: “Vederi de la MARe”, unde menționați grupa de vârstă și numărul de copii participanți.
PREZENTARE:
Pe 4 septembrie, la MARe de Mic, vă invităm la „Atelierul de pictură pe lemn”, alături de Ana-Olivia Lăzărescu. Participanții își vor descoperi priceperea și talentele ascunse, prin intermediul picturii pe lemn.
Ajutați de câteva tehnici de decorare, participanții vor picta câte o bucată de lemn, care va fi apoi folosită la decorarea casei, după bunul plac, sau oferită cadou.
Pictura pe lemn se practică încă de pe vremea faraonilor, pe sarcofage vechi de mii de ani. Practica lucrului pe lemn se continua cu icoanele bizantine și mai departe, până în perioada Renașterii. Chiar și în secolul nostru, lemnul continuă să fie adesea folosit ca suport pentru pictură.
Astăzi, noi ne aflăm într-un muzeu de artă contemporană și modernă – MARe/Muzeul de Artă Recentă. Ne vom opri în fața ciobănașului lui Nicolae Grigorescu, parte din expoziția „Culturi Agricole. Agricultura în arta românească modernă și contemporană”. În opera lui Grigorescu abundă reprezentările țăranilor și ale lumii satului, iar una dintre tehnicile de care se folosește artistul este pictura în ulei pe lemn. Astfel, participanții vor observa detaliile picturii pe lemn pe un exemplu concret și valoros și își vor găsi, desigur, inspirația pentu a realiza propria pictură pe lemn.
În turul ghidat, copiii vor observa toate lucrările din muzeu care conțin lemn, fie ele picturi sau sculpturi, pentru a putea face diferența dintre sculptură, pictură pe pânză sau pe lemn.
A picta pe lemn este o activitate care presupune concentrare și dexteritate, deoarece suprafața disponibilă pentru a picta este, în general, mai redusă. Totodată procesul este unul plăcut și interesant pentru copii, care se arată încântați să exploreaze diferite materiale și texturi. Aceștia vor folosi culori acrilice pentru a picta după preferințe.
În cadrul atelierului, copiii vor avea ocazia:
• Să își exerseze îndemânarea;
• Să își dezvolte capacitatea de organizare mentală;
• Să își relaxeze mintea – activitatea manual-artistică având rol terapeutic;
• Să își elaboreze propriul limbaj artistic;
• Să se familiarizeze cu arta modernă și contemporană românească;
• Să afle semnificațiile simbolurilor din lucrările de artă din muzeu;
• Să învețe cum să analizeze ceea ce văd într-un muzeu de artă și să își exprime părerile – ceea ce le susține dezvoltarea emoțională.
Vă așteptăm!

Details

Date:
4 septembrie, 2022
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/events/1284577915645758/?ref=newsfeed

Organizer

MARe/Muzeul de Artă Recentă
View Organizer Website

Venue

MARe/Muzeul de Artă Recentă
Primăverii nr 15
București, București Romania
+ Google Map
View Venue Website