Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: ateliere de educație muzeală la Muzeul Național al Țăranului Român, 15 – 29 iunie 2023

15 iunie, 2023 - 29 iunie, 2023

În perioada 15 – 29 iunie 2023, vă așteptăm cu mic, cu mare, la câteva ateliere de educație muzeală speciale. Vine vara, mieii zburdă pe câmpii, hai să ne jucăm (cu oile), copii! Să ne împrietenim cu oaia care ne hrănește, ne îmbracă și pe care o vedem adesea în călătoriile noastre păscând în turme mai mici sau mai măricele pe pajiștile patriei.
Pornim la joacă dintr-o expoziție despre oaie și despre păstori, în care obiectul, povestea, cuvântul și obiceiul construiesc un puzzle al unei lumi în care oile, oamenii care le îngrijesc, câinii care le păzesc și măgărușii buni la toate sunt personaje principale. Vom descoperi meșteșuguri, vom interacționa cu obiecte, mirosuri și sunete din acest univers, vom crea propriile povești, plecând de la obiectele simple, de zi cu zi, din viața păstorilor, dar și de la obiecte contemporane: benzi desenate, mici obiecte din lână, brâie reinterpretate, coliere cu mărgele de lână, perne, piese de teatru de umbre și câte și mai câte.
Atelierele sunt gratuite.
Acolo unde se precizează email-ul, locurile sunt limitate, iar pentru a putea participa, vă rugăm să trimiteți un email de înscriere. Pentru celelalte ateliere, vă așteptăm direct la Atelierul de Creativitate, cu acces din intrarea principală a muzeului.
Joi, 15 iunie, ora 11.00, Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan (10+).
Sâmbătă, 17 iunie, ora 11.00, OIȚA ce aleargă pe Banda Desenată.
Sâmbătă, 17 iunie, ora 17.00, Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan, pentru ADULȚI.
Miercuri, 21 iunie, ora 10.00, Atelier de mărgelit pentru preșcolari, părinți, bunici, cu Beatrice Iordan.
Joi, 22 iunie, ora 17.00, Atelier de confecționat coliere din lână netoarsă cu Beatrice Iordan. Atelier pentru ADULȚI.
Vineri, 23 iunie, ora 11.00, Atelier de teatru de umbre cu povești pastorale, pentru copii de peste cinci ani, cu Beatrice Iordan.
Sâmbătă, 24 iunie, ora 10.30, Chimirul, rudă cu borseta. Atelier cu Ana Petrovici Popescu.
Miercuri, 28 iunie, ora 11.00, Hai-hui prin expoziție (6+) cu Raluca Minoiu.
Joi, 29 iunie, ora 11.00, Perna de visat bine (5+) atelier de povești și desen pe pânză.

Details

Start:
15 iunie, 2023
End:
29 iunie, 2023
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=637910528367999&set=a.549913573834362

Organizer

Muzeul Național al Țăranului Român – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Şoseaua Kiseleff 3
București, București 011341 Romania
+ Google Map