
- Acest eveniment a trecut.
București: CHIPURI ALE LUMINII 31 mai – 14 iunie 2025, Muzeul Național al Țăranului Român
31 mai - 14 iunie

CHIPURI ALE LUMINII
31 mai – 14 iunie 2025, Sala Acvariu
Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Țăranului Român, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația „Curierul Timpului”, vă așteaptă sâmbătă, 31 mai 2025, de la ora 17.00, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziției Chipuri ale Luminii a artistului sălăjean Flavius Lucăcel. Vor prezenta: scriitoarea Ana Blandiana, alături de criticul și istoricul de artă Vincentziu Pușcașu. Curatorul expoziției este scriitorul Daniel Săuca, manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
„Flavius Lucăcel este un om luminos. Noile sale lucrări sunt luminoase nu doar din această perspectivă. Pe ferestrele-cu-chip-de-lumină pictorul ne vorbește senin sau îngândurat, despre frumusețea de netăgăduit a lumii, a vieții, a trecutului, cu alte cuvinte, a valorilor care merită să fie durabile. Flavius Lucăcel își duce mai departe, tot mai inspirat, tehnicile de lucru deja consacrate (geamuri vechi recondiționate, colaje și pe țoale, șterguri, materiale nu doar tradiționale recuperate de te miri unde) printr-o expoziție, i-aș spune, conceptuală, prin care ne transmite și să medităm, să ne întrebăm ce mai înseamnă pentru noi, ca indivizi ori cetățeni, de pildă, patriotismul. Activismul său, aparent latent în exprimarea publică de până acum, se dezvăluie aici într-un mod fericit, și sub semnul luminii, al bunătății, al omeniei. Dar, lui Flavius îi pasă nu doar de destinul lui, al familiei lui, al neamurilor lui, ci și de destinul nostru, al țării, al satului românesc, oricât de «inactuale» ar părea asemenea gânduri. Până la urmă, (cum) ne mai putem exprima public și despre identitate? Ei bine, eu cred că Flavius Lucăcel face foarte bine că vorbește artistic despre toate astea și își asumă, astfel, condiția artistului-cetățean. Viitorul? Artistul nu vede aici lumină, ordine în haos. Poate că se înșeală sau e doar îngrijorarea. Oricum, lui Flavius Lucăcel îi pasă. Ar merita să ne pese și nouă.”
Daniel Săuca
„Prin lucrările sale, Flavius Lucăcel reușește să producă o privire caleidoscopică asupra memoriei antropologice, istoriei și tradiției. Factorul acesta, sub semnul căruia își concretizează demersul plastic, demonstrează în primul rând afinitatea artistului pentru metodologiile creative de tip arhivistic. În această notă, expoziția de față devine o arhivă a memoriei (încă) vii, sau după cum îi spune însuși autorul ei, o colecție a chipurilor de lumină.”
Vincentziu Pușcașu
Expoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu, în perioada 31 mai – 14 iunie 2025, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închisă.
*****
Gheorghe Traian Lucăcel, pseudonim literar și artistic Flavius Lucăcel (n. 26 august 1968, Aluniș, județul Sălaj) este un artist complet: pictor, poet, dramaturg cu peste zece volume de teatru publicate în română, engleză, franceză și maghiară, multe dintre acestea fiind premiate și/sau puse în scenă ca spectacole de teatru ori spectacole-lectură. A fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2015 („Singurătatea pietrelor”). Din 1998 organizează și participă la numeroase expoziții de artă personale și colective din țară și străinătate. Universul său artistic poate fi vizitat pe pagina https://www.facebook.com/flavius.lucacel.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro
Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.