Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Conferința de joi: „Arhiva necunoscută a lui Mircea Eliade. Cum edităm ineditele?” 23 martie 2023

23 martie, 2023

Muzeul Municipiului București vă invită la Conferința de joi, 23 martie, ora 18,30, care va avea loc la Palatul Suțu (Bd Ion C Brătianu, nr 2) cu tema „Arhiva necunoscuta a iui Mircea Eiiade. Cum editam ineditele?”, care va fi susținută de Eugen Ciurtin, directoral Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române.

„Opera lui Mircea Eliade, indianist, istoric al religiilor și scriitor, nu a fost încă editată critic. Cum edităm ineditele lui Eliade? Timp de multe decenii, cei care s-au ocupat totuși de editarea sau publicarea lui în România nu au avut suficiente competențe similare profilului operei și autorului însuși. Această exigență totuși minimă a fost rarisim întrunită. Zeci dintre volumele apărute sub numele lui Eliade în limba română sunt datate, incoerente sau atroce. În loc să-l servească, ele au desfigurat autorul și vor trebui, într-o zi, în întregime uitate.
Toată tinerețea și până târziu, Eliade a scris de mână. Toate manuscrisele lui Eliade din fosta lui arhivă bucureșteană se află în prezent în mai multe colecții private și publice. Încă din 1981, un mediocru istoric literar, M. Handoca, instituise un monopol individual privat asupra tuturor manuscriselor lui Eliade, pe care din martie 1989 și le-a însușit fraudulos și în întregime. Acesta a început, chiar atunci (către instituții publice) sau recent prin descendenți (și prin case de licitații), să le scoată la vânzare, dezmembrând aproape letal o arhivă oricum lipsită de inventariere. În asemenea circumstanțe, va beneficia Eliade vreodată de o ediție critică cronologică și completă pornind de la manuscrise și, dintre ele, de la inedite?
Conferința va cuprinde elemente de curs practic: cum procedăm cu descifrarea, identificarea, datarea, editarea critică și încadrarea în operă a sutelor de file volante? De asemenea, ea va include un scurt raport public despre primele două volume ale ediției critice de care va beneficia curând opera sa științifică, elaborate de colectivul Institutului de Istorie a Religiilor”, a declarat dr. Eugen Ciurtin.
*****
Eugen Ciurtin este coordonatorul ECCE | Ediția critică completă „Eliade. Opera științifică (ante 1945)”, cercetător științific I și director al Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române. A trăit, studiat și predat timp de aproape trei ani în Asia (New Delhi, Lahore, Benares, Mumbai, Sarnath, Bangkok). Publicații: https://ihr-acad.academia.edu/EugenCiurtin
Coordonatorul Conferințelor de Joi: conf. univ. dr. Cătălin D. Constantin
Bilet intrare: 10 lei

Loc de desfășurare

Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București 030167
București, București 030167 Romania
+ Hartă Google