Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Bucureşti: conferinta “Monştrii” din lumea tăcerii între realitate şi ficţiune

23 februarie, 2013

La Antipa, în spatele uşilor închise!

“Monştrii” din lumea tăcerii între realitate şi ficţiune

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă seria întâlnirilor cu specialiştii Muzeului, grupate în cunoscutul ciclu de conferinţe „La Antipa, în spatele uşilor închise”.

Sâmbătă, 23 februarie 2013, începând cu orele 11.00, Ana – Maria Petrescu – cercetător ştiinţific – vă aşteaptă să descoperiţi împreună „monştrii” din adâncuile mărilor.

Pentru aventurierii timpurilor trecute, descoperirea, ocuparea şi exploatarea teritoriilor noi a reprezentat o preocupare majoră, uscatul oferind o comoditate utilă pentru cei care urmau să-l străbată sau să-l folosească.

Deşi marea, fără semn de stabilitate, a fost deseori considerată numai un culoar de trecere.

Şi totuşi, tentaculele care putea zdrobi corăbii, şerpii gigantici cu guri imense, ochii de jumătate de metru care te priveau dintre corali ori cântece hipnotizante ale sirenelor au îngrozit generaţii întregi de oameni şi de exploratori.

Mitologia, reflectată în artele plastice, în literatură sau în cinematografie, ”a încins”, secole la rând, imaginaţia bogată a oamenilor. Dar, să vedem ce se întâmplă în mări şi oceane, dincolo de legendă şi frumos, în lumina datelor ştiinţifice clare.

La bordul submarinului „Antipa”, vom călători în timp şi în adâncuri pentru a descoperi cine era cel mai mare înotător al Erei Mezozoice, care sunt armele mortale de apărare ale unora dintre speciile acvatice, unde putem găsi sirene, cine sunt adevăratele spirite ale apelor din legendele celtice, şi, mai ales, ce rol important joacă toate aceste creaturi în ecosfera noastră.

Pentru al doilea an consecutiv, Muzeul „Antipa” va acorda premii la sfâritul acestui ciclu de conferinţe. Trei dintre cei mai isteţi, dar şi cei mai fideli participanţi la conferinţe vor putea intra în posesia telescoapelor oferite de către sponsorul nostru, DaVinci Learning, dacă vor răspunde corect la toate întrebările concursului ce se va desfăşura în ianuarie 2014.

 

Înscrierea participanţilor se poate face în limita a 70 de locuri la telefon: 021.312.88.26, tasta 4 sau pe e-mail: florentinap@antipa.ro .

Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.

 

 

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning, EmailWing

Parteneri media: Unitedmedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, Science World, Zile şi Nopţi, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Parentime, Salut Bucureşti, 7 Pitici, Qbebe, inParc, mamica.ro, Media IQ

Detalii

Dată:
23 februarie, 2013
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:

Organizator

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – București
șos. General Kiseleff Pavel nr. 1
București, București 011341 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare