Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: De ziua lor, 8 martie 2023, de la ora 17.00, doamnele și domnișoarele sunt invitate la Muzeul Național al Literaturii Române, la un spectacol de muzică și POEZIE numit „De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare”.

8 martie, 2023

De ziua lor, 8 martie 2023, de la ora 17.00, doamnele și domnișoarele sunt invitate la Muzeul Național al Literaturii Române, în Sala Perpessicius, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la un spectacol de muzică și POEZIE numit „De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare”. Acompaniament poetic: Adrian Păduraru, Vlad Rădescu, Flaviu Crișan. Acompaniament muzical: Vlad Gălățianu. Acompaniament grafic: Valentin Chibrit.

A devenit o tradiţie ca luna martie să fie una dedicată celebrării feminităţii. La început de primăvară, chiar dacă numai din punct de vedere calendaristic, femeia este omagiată în diversele ei ipostaze de mamă, de soţie sau iubită. Un etern mister, femeia a fost sursa de inspirație a marilor poeţi, a scriitorilor, a pictorilor și muzicienilor. Ziua Femeii a fost percepută mult timp drept un moment în care erau afirmate drepturile sociale şi politice ale femeilor, precum şi progresele făcute în ceea ce le priveşte. Apărută într-o vreme a marilor tulburări sociale, Ziua Internaţională a Femeii s-a ales şi cu moştenirea protestului tradiţional şi a activismului politic. Ziua femeii a fost recunoscută ca sărbătoare internațională în 1977, devenind o tradiție în majoritatea țărilor din Europa și în SUA. Ziua Internaționala a Femeii simbolizează emanciparea femeii, fiind instituită pentru a promova drepturile acestora și egalitatea cu bărbații.

Spectacolul „De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare” este o împletire de muzică, poezie și desen, un elogiu adus femeii prin intermediul marilor poeți, al muzicienilor și al graficienilor. Vor recita Adrian Păduraru, Vlad Rădescu și Flaviu Crișan, acompaniați muzical de Vlad Gălățianu. Cunoscutul caricaturist Valentin Chibrit și soția lui, Ruxandra, vor avea grijă ca fiecare doamnă și domnișoară care participă la spectacol să primească un cadou de așezat în ramă.

Adrian Păduraru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în anul 1984. A debutat cu rolul Un soldat în piesa „Diavolul şi bunul Dumnezeu” de J. P. Sartre, regia Silviu Purcărete, la Teatrul Mic, Bucureşti. A jucat în „Declaraţie de dragoste”, „Cucoana Chiriţa”, „Extemporal la dirigenţie”, „Chiriţa în Iaşi”, „Secretul armei… secrete”, „Iubire elenă”, „Misterele Bucureștilor”, „Prea cald pentru luna mai”, „Raliul”, „Extemporal la dirigenție”, „Moartea unui artist”, „Bună, ce faci?”, „Iubire elenă”, „Clanu’ Sprânceană”, „Tata mută munții”. A ales actoria, deoarece credea că e o metodă de a se cunoaşte pe sine însuși, pe ceilalţi, o experienţă utilă în orice profesie. A intrat la Teatru datorită încrederii pe care o avea în el, încredere vecină cu ingenuitatea. Nu știa cât de dificilă este admiterea. Oamenii îl întrebau: „Ce șanse ai?”, iar el răspundea: „99, 99 la sută”. A intrat. Crede că lipsa fricii l-a ajutat. A realizat emisiuni de radio și televiziune.

Vlad Rădescu s-a născut la 18 noiembrie 1952 la București. A absolvit I.A.T.C., secția Actorie, în 1975, clasa prof. Sanda Manu și Geta Angheluță. A fost repartizat la Târgu Mureș, unde a rămas până în 1994. Gheorghe Vitanidis i-a oferit rolul principal în „Ciprian Porumbescu”, cu care a înregistrat un succes deosebit. Câțiva ani mai târziu l-a interpretat pe Avram Iancu, personaj principal în pelicula „Munții în flăcări”, regia Mircea Moldovan, și „La răscrucea marilor furtuni“. Poartă pe umeri săi o carieră de peste 40 de ani, roluri în teatru, film şi televiziune, manageriat în teatru, profesor de institut. Are un doctorat în Teatru. A jucat în producţii de televiziune străine, fiindu-i încredinţate rolurile lui Carol cel Mare şi Otto von Bismark. Vlad Rădescu a jucat şi în telenovele precum „Numai iubirea“ și „Îngeraşii“.

I-ați auzit vocea în zeci de spoturi publicitare ori promo-uri la Pro TV, Antena 1 ori Rock FM sau vi-l amintiți din spectacolele multor trupe rock, alături de care a cântat. Amprenta vocală a lui Flaviu Crișan se găsește în multe melodii ale unor trupe precum Krypton, Alexandra Ușurelu, Sarmalele Reci, Mircea Rusu Band, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici, Iosef Kappl și Ovidiu Lipan „Țăndărică”. Flaviu Crișan a urcat și pe scena festivalului folk „Om Bun”. Îl puteți vedea și în filmele „Watcher” (2022), „Buchetul miresei” (2019), „În pronunțare” (2018), „Omega Rose” (2015), „Süskind” (2012), „Life on Top” (2009), „Rise of the Gargoyles” (2009), „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006). Constantin Codrescu și Vlad Rădescu i-au fost profesori.

Vlad Gălățianu s-a născut la 21 octombrie 1985. În 2008 a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, clasa prof. univ. Florin Zamfirescu. Este actor al Teatrului Nottara din București. A studiat chitara de jazz cu profesorul Alex Man, alături de care a şi urcat pe scenă, într-un concert intitulat „Povestea bossa-novei” (2016). Abordează genuri muzicale diverse cu chitara şi vocea.

Valentin Chibrit este specialist în caricatură, cu o experienţă în domeniu de peste 20 de ani. El a absolvit Liceul de Arte din Galaţi, Facultatea de Arte la Iaşi şi ulterior Academia Popa Popa’s de la Timişoara. A pus pe hârtie câteva sute de caricaturi, atât live, cât şi studio. Caricatura live durează până la 2-3 minute, cea realizată tradiţional alb-negru cu marker pe carton, sau 4-5 minute. Cea de studio poate dura până la câteva ore. Ruxandra şi Valentin Chibrit au pus în decembrie 2016 bazele Caricatours, prin care realizează caricaturi, iar până în prezent au făcut câteva sute de caricaturi, iar cererea este în continuă creştere.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!

Desen afiș: Mircia Dumitrescu

Details

Date:
8 martie, 2023
Event Categories:
,
Website:
https://mnlr.ro/de-ce-te-oi-fi-iubind-femeie-visatoare/

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Google Map