Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: Editura “Istros” a Muzeului Brăilei – la Salonul de Carte şi Presă (2-6 martie 2011)

2 March, 2011 - 6 March, 2011

În perioada 2-6 martie 2011, Editura „Istros” a Muzeului Brăilei este prezentă cu stand de carte la Salonul de Carte şi Presă, organizat de AMPLUS International Ltd. la Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti. Cea de-a XVI-a ediţie, de anul acesta, este organizată sub auspiciile programului ONU intitulat “ALIANŢA CIVILIZAŢIILOR” şi oferă în plus faţă de ediţiile anterioare o imagine a diversităţii culturale a comunităţilor etnice din România, prezente cu standuri proprii ce ilustrează elemente caracteristice şi pitoreşti legate de tradiţiile şi obiceiurile lor specifice.

Anul acesta la salon sunt prezenţi 100 de expozanţi: edituri, difuzori de carte, anticariat, organizaţii culturale, asociaţii culturale, fundaţii culturale, biblioteci, muzee, universităţi, reprezentanţi media.

 

***

Editura „Istros” a Muzeului Brăilei este şi va continua să fie unul dintre cele mai puternice instrumente de promovare pe plan naţional şi internaţional a imaginii Muzeului Brăilei, a imaginii judeţului Brăila dar şi a imaginii României. Înfiinţată în 1995, Editura “Istros” a Muzeului Brăilei are acum un portofoliu valoros, însumând aproape 200 de titluri. Precizăm şi faptul că şapte lucrări publicate la Editura “Istros” au fost încununate cu Premii ale Academiei Române. Pentru detalii legate de Editura „Istros” a Muzeului Brăilei vizitaţi secţiunea Editura „Istros” de pe www.muzeulbrailei.ro unde veţi găsiţi o prezentare a editurii, oferta de carte dar şi coperţile tuturor volumelor şi periodicelor publicate.

În fiecare an, Editura “Istros” a Muzeului Brăilei este prezentă cu stand de carte la Salonul de Carte şi Presă Bucureşti, organizat de AMPLUS INTERNATIONAL Ltd. şi Radio România la Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti, la Târgul Internaţional de Carte “Gaudeamus” de la ROMEXPO şi Arad, la Târgul de carte LIBREX Iaşi, la Salonul de Carte “Ovidius” Constanţa. Cu această ocazie sunt organizate lansări de carte, în prezenţa unor personalităţi ale lumii culturale şi artistice. Cărţile publicate la Editura “Istros” a Muzeului Brăilei sunt promovate atât prin Librăria “Istros” a Muzeului Brăilei (Piaţa Traian 3, cu intrare prin strada Galaţi – librărie care colaborează şi cu alte edituri) cât şi prin alte librării din ţară, precum şi prin standuri şi lansări de carte organizate la sediul Muzeului Brăilei sau cu ocazia unor evenimente speciale ale altor muzee, universităţi, biblioteci, institute de cercetare din ţară. Cartea se vinde şi prin poştă. Pentru comenzi – e-mail: editura_istros@yahoo.com.

Editura „Istros” a Muzeului Brăilei a sponsorizat, de-a lungul timpului, diverse concursuri naţionale şi locale organizate de instituţii de învăţământ brăilene partenere precum şi unele comunităţi etnice partenere – cu carte, albume şi filme de promovare a judeţului Brăila – în cazul vizitelor unor delegaţii oficiale. De curând, Editura “Istros” a Muzeului Brăilei a primit şi Diploma de recunoştinţă – MEMBRU FONDATOR PENTRU BIBLIOTECA ROMÂNEASCĂ DIN CANADA pentru o donaţie făcută în data de 1 decembrie 2010.

Precizăm, de asemenea, că suntem deschişi pentru schimb de carte – cu alte muzee sau edituri din ţară sau străinătate – pentru completarea fondului de carte de specialitate al Bibliotecii Muzeului Brăilei şi respectiv a fondului de carte, periodice şi filme documentare despre minorităţi etnice şi ţările acestora de origine pentru Mediateca Centrului Diversităţii Culturale al Muzeului Brăilei http://www.muzeulbrailei.ro/index.php?pn=2&idn=15625815582972.

Pentru alte detalii legate direct de evenimentul de la Bucureşti, puteţi contacta pe Cornel Smeu, reprezentant PR al Editurii „Istros” a Muzeului Brăilei, tel. 0740.578.518

Cu cele mai alese gânduri,

Camelia Hristian

Şef Serviciu Relaţii Publice

Muzeul Brăilei

www.muzeulbrailei.ro

http://diversitate-culturala-muzeulbrailei.ro/

Details

Start:
2 March, 2011
End:
6 March, 2011
Event Categories:
,
Event Tags:
, , ,

Organizer

Muzeul Brăilei „Carol I”

Leave a Reply

Your email address will not be published.