Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Eseistul, traducătorul şi criticul literar Petre Răileanu, primul laureat al bursei Sarane Alexandrian pentru creație de avangardă, va susține vineri, 23 iulie 2021, începând cu ora 18.00, conferința „Gherasim Luca – Opera (a)plastică. Cubomania”,

24 iulie, 2021

Eseistul, traducătorul şi criticul literar Petre Răileanu, primul laureat al bursei Sarane Alexandrian pentru creație de avangardă, va susține vineri, 23 iulie 2021, începând cu ora 18.00, conferința „Gherasim Luca – Opera (a)plastică. Cubomania”, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8.
Anul acesta se împlinesc 108 de ani de la naşterea (23 iulie 1913) scriitorului avangardist cunoscut sub numele de Gherasim Luca. Numele original al lui Gherasim Luca era Salman Locker. Teoretician al suprarealismului, frecvent citat în operele cuplului Gilles Deleuze şi Félix Guattari, vorbea patru limbi: idiş, română, germană şi franceză. Aderă de foarte tânăr la mişcarea avangardistă, fiind un membru marcant al grupului de la Alge (1930, 1933). Este împreună cu Gellu Naum fondatorul grupului suprarealist român (1940) din care mai făceau parte Paul Păun, D. Trost, Virgil Teodorescu.
În perioada 19 aprilie – 14 iulie 2019, la Muzeul Național al Literaturii Române (Calea Griviței, nr. 64 – 66), în colaborare cu Centre Pompidou și Biblioteca Academiei Române, în contextul Sezonului România – Franța, a avut loc expoziția „Gherasim Luca – Erou limită”. Cuboman inspirat al deturnărilor vizuale, scriitor apatrid, apocaliptic de puternic, Gherasim Luca este una dintre figurile singulare ale literaturii europene.
Petre Răileanu (n. 13 aprilie 1951, Brăila) a lucrat ca redactor al secției de beletristică de la Editura Militară din București după absolvirea facultății. S-a stabilit în anul 1992 în Franța. Trăiește la Paris și scrie în limbile franceză și română. Absolvind studii de masterat la Universitatea „Sorbonne Nouvelle”, Paris III (1993), lucrează ca redactor la Radio France Internationale. S-a specializat în literatura de avangardă, publicând câteva volume de critică și istorie literară în limba franceză despre Gherasim Luca, Benjamin Fundoianu și Tristan Tzara și colaborând la volumul „Le surréalisme et l’amour” (1997).
Din opera sa: „Corabia lui Ghilgameş”, Bucureşti, 1990; „La Dialectique demoniaque. Le Parcours roumain de Gherasim Luca”, Paris, 1995; „Le Surrealisme et l’amour” (în colaborare), Paris, 1997; „Fin de siecle: un nou început”, Bucureşti, 1999; „Tzara et l’Internationale du surrealisme” (în colaborare), Paris, 2000; „Gherasim Luca”, Paris, 2003; „Europa, mon amour”, Bucureşti, 2003, „Gherasim Luca, monographie”, Éditions Oxus, Paris, 2004; „Dada în direct, urmat de Tristan Tzara, schiță de portret”, Tracus Arte, București, 2016. « Gherasim Luca Poezie Ontofonie urmat de Gherasim Luca este o femeie », Tracus Arte, București, 2019. Ediţii, antologii: „L’Avant-garde roumaine”, Bucureşti, 1996; „Iubite Fondane…” (scrisori inedite), Bucureşti, 1998 (în colaborare cu Michel Carassou); „Fundoianu / Fondane et l’avant-garde”, Paris, 1999 (în colaborare cu Michel Carassou); Ion Raţiu, Note zilnice, 7 volume, 1999-2007. Traduceri: „Jacques Herold, Maltraite de peinture”, Bucureşti, 2001.
Intrarea este liberă, iar accesul la eveniment se va face în limita locurilor permise de situația pandemică.
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Observator cultural, Agenția de Carte, Iqool, Contemporanul, Modernism.ro, Radio Trinitas, Ordinea zilei

Detalii

Dată:
24 iulie, 2021
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Național al Literaturii Române – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Hartă Google