Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Evocare Doina Păuleanu (1948-2020) joi, 9 septembrie, 2021, ora 18, la Muzeul Colecțiilor de Artă

9 septembrie, 2021

Evocare Doina Păuleanu (1948-2020) la Muzeul Colecțiilor de Artă

Muzeul Național de Artă al României și Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României organizează joi, 9 septembrie, 2021, ora 18, la Muzeul Colecțiilor de Artă o evocare a celei care a fost excepționalul istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu (1948-2020 ).

Autoare a unor expoziții de importanță națională și al unor lucrări esențiale de istoria artei focalizate asupra modernității în arta românească, Doina Păuleanu pregătea, înainte de tragica sa dispariție sa, un volum monografic dedicat sculptorului Oscar Han care a apărut postum, în primăvara acestui an.

În contextul expoziției „Oscar Han (1891–1976)” deschisă la Muzeul Colecțiilor de Artă cu lucrări împrumutate și de la Muzeul de Artă Constanța, va fi prezentată această lucrare amplă, iar invitații, personalități din lumea muzeală, a artelor plastice și colaboratori apropiați vor evoca personalitatea celei prematur dispărute. Va fi vizionat un film documentar care îi este dedicat, realizat prin programul Catena pentru artă.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul va avea loc la sediul muzeului din Calea Victoriei 111 și participarea se va face cu purtarea obligatorie a măștii pe toată durata acestuia.

În fotografie: Doina Păuleanu la deschiderea expoziției „Pictura românească din colecția Fundației Bonte”, Muzeul Colecțiilor de Artă, 2017

Detalii

Dată:
9 septembrie, 2021
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Național de Artă al României – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Colecțiilor de Artă – Muzeul Național de Artă al României – București
Calea Victoriei nr. 111
București, București 010071 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare