Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: Exerciţii de feminitate, expoziţie de pictură

19 februarie, 2009 - 8 martie, 2009

EXERCIŢII DE FEMINITATE

pictură Ana Tzigara Berza (1908-1967)

Sala Irina Nicolau, 19 februarie – 8 martie

INVITATIUNEAnaTzigaraBerza

Pentru Alexandru Tzigara Samurcaş, secolul XX a debutat cu două evenimente esenţiale: încredinţarea înfiinţării Muzeului de Artă Naţională (strămoşul Muzeului Ţăranului Român) şi naşterea fiicei sale Ana, viitoare pictoriţă de succes.

Ana Tzigara Berza a absolvit Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, la clasa Ceciliei Cuţescu-Storck, şi-a desăvârşit studiile la Paris, frecventând vestita Academie a lui André Lhote şi apoi în Italia, fiind bursieră a Şcolii române de la Roma.

Cu ocazia expoziţiei din str. Cogălniceanu nr. 4 (Şos. Kiseleff – Bufet), într-o cronică din ziarul Bravo, Miron Radu Paraschivescu remarcă „o mare artistă”, care are însă „două defecte”: expune acasă în loc să vină în centru şi are un nume care o umbreşte.

Participă, de asemenea, la Saloanele Oficiale de la Bucureşti – unde a şi fost premiată; la expoziţiile internaţionale de la Barcelona, Varşovia, Belgrad, Praga; la expoziţia femeilor artiste din Europa susţinută la Grand Palais din Paris.

La 101 ani de la naşterea Anei Tzigara Berza, Muzeul Ţăranului propune o meditaţie asupra creativităţii feminine – alchimie de mirare, emoţie, talent şi forţă de expresie – căreia îi vor sta mărturie lucrările expuse: picturi şi acuarele cu peisaje din Italia, dar şi de la noi, naturi statice, portrete, nuduri, precum şi multe desene reprezentând animale.

Într-un dialog sentimental cu lucrările italiene ale pictoriţei Ana Tzigara Berza, expoziţia prezintă şi fotografii actuale din Italia ale Rodicăi Fleşariu Marinescu, curator la Muzeului Ţăranului Român.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 19 februarie, de la ora 17.00, la Sala Irina Nicolau.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 8 martie, de marţi până duminică, între 10:00 şi 18:00.

Intrarea liberă.

 

 

Parneteri media : 24-Fun, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Smart FM, Port.ro, Hot News, Observator cultural, Ziua

Details

Start:
19 februarie, 2009
End:
8 martie, 2009
Event Category:
Event Tags:
, ,

Organizer

Muzeul Național al Țăranului Român – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Şoseaua Kiseleff 3
București, București 011341 Romania
+ Google Map