Loading Events
 
 

Generalul Constantin CHRISTESCU (1866-1923) – 155 de ani de la naștere

În cadrul proiectului cultural Exponatul lunii, pentru a marca împlinirea a 155 de ani de la nașterea generalului Constantin Christescu, am ales ca luna decembrie să aibă în prim-plan personalitatea sa. Prin intermediul unei microexpoziții care cuprinde câteva obiecte atribuite acestuia, un joben, o sticluță de parfum bărbătesc și o pipă, aducem în atenția publicului nu numai un ofițer marcant al elitei militare a vremii, ci și o epocă ce ne relevă faptul că stilul și eleganța erau prezente atât în rândul doamnelor, cât și al domnilor.
Născut la 2 decembrie 1866, în localitatea Pădureți, județul Argeș, generalul Constantin Christescu a absolvit Școala Fiilor de Militari de la Craiova, ca șef de promoție, în 1885, după care a urmat Școala de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din Bucuresti, pe care a terminat-o în 1887, tot ca șef de promoție. Și-a completat studiile la Școala Superioară de Război din București, Școala Politehnică din Paris, Școala de Aplicație de Artilerie și Geniu de la Fontainebleau și Școala Superioară de Război din Paris. A parcurs cariera militară până la gradul de general de corp de armată, astfel: sublocotenent – 1 iulie 1887; locotenent – 1 martie 1890; căpitan – 10 mai 1894; maior – 10 mai 1902; locotenent-colonel – 1 octombrie 1907; colonel – 10 mai 1910; general de brigadă – 14 martie 1914; general de divizie – 1917; general de corp de armată – 1918.
Activitatea sa a fost apreciată de toți cei cu care a lucrat de-a lungul timpului: locotenent-colonelul Leon Mavrocordat, comandantul Şcolii Superioare de Război (1898); generalul Ion Vasiliu-Năsturel, comandantul Diviziei 4 Infanterie (1906); de generalul Alexandru Averescu, șeful Marelui Stat Major (1913). În perioada neutralităţii (1914-1916), Constantin Christescu a fost şef al Secţiei Operaţii a Marelui Stat Major. În campania din 1916 a îndeplinit funcţia de şef de stat-major la Armata 1, Armata a 2-a şi Grupul de armate „Sud”.
În noiembrie 1916 a fost numit comandant al Armatei de Nord, iar în decembrie 1916 a devenit subşef al Marelui Cartier General, având un rol deosebit în procesul de refacere al armatei române şi în pregătirea planului de campanie pentru anul 1917.
În calitate de comandant al Armatei 1, generalul Constantin Christescu a avut o contribuţie de primă importanţă la reconfigurarea dispozitivului strategic de pe frontul din sudul Moldovei şi blocarea ofensivei inamicului. La 1 aprilie 1918 a fost numit şef al Marelui Stat Major, în condiţiile în care se prefigura încheierea Păcii de la Bucureşti, iar sub conducerea sa, această structură a elaborat, în secret, planurile pentru o nouă mobilizare, care era previzibilă, în condiţiile evoluţiilor politice şi militare de pe fronturile europene. Ca urmare a activităţii Marelui Stat Major, armata română a fost în măsură, la 28 octombrie / 10 noiembrie 1918, să susţină decizia de reintrare a României în război şi de continuare a luptei pentru îndeplinirea obiectivelor țării. Ca șef al Marelui Stat Major, în perioada 1920-1923, a coordonat procesul de reașezare a sistemului militar național pe noi baze, în concordanță cu schimbările din arta războiului. Generalul Constantin Christescu a încetat din viață în noaptea de 8 spre 9 mai 1923, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Revenind la jobenul pe care îl aducem în atenția publicului prin intermediul proiectului Exponatul lunii, menționăm faptul că, acesta are în interior marca atelierului londonez unde a fost fabricat: „LOCK & Co. HATTERS. St James’s Street, LONDON”, companie înființată în 1676 de Robert Davis, ai cărui urmași deschideau, în 1765, la Londra, la adresa din Strada St. James’s, No.6, cel mai vechi magazin de pălării din lume. Având clienți faimoși precum: lordul Nelson, Winston Churchill, Anthony Eden, Oscar Wilde ș.a., dar și statutul de furnizor regal, prințul Charles și prințul Philip apreciind calitatea acestor produse, firma este renumită și astăzi. Dacă pentru sticluța de parfum bărbătesc, îmbrăcată pe jumătate în piele, având partea superioară, capacul și partea inferioară acoperite cu metal, nu se poate identifica o marcă de producător, la pipă se observă atât fabricantul, firma GBD, cât și modelul NEW ERA. Firma GBD a fost înființată la Paris, în 1850, de către trei domni pasionați de meșteșugul pipelor: Ganneval, Bondier și Donninger, care au căzut de acord asupra acronimului GBD ce conținea inițialele numelor lor. Chiar dacă proprietarii s-au schimbat de-a lungul timpului, numele GBD a rămas, firma primind în primii 40 de ani de la înființare 15 medalii la diverse expoziții internaționale importante.
Intrate în patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” prin grija soției generalului Constantin Christescu și a Asociației „Cultul Eroilor”, aceste obiecte amintesc de unul dintre cei mai capabili ofițeri din Primul Război Mondial și aduc cu ele parfumul epocii în care au fost realizate.

Details

Start:
10 December, 2021
End:
31 December, 2021
Event Categories:
,
https://www.facebook.com/muzeul.militar.national/posts/119175963922111

Organizer

Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”

Venue

Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I” – București
Str. Mircea Vulcănescu nr. 125 - 127
București, București 010819 Romania
+ Google Map

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *