București: Exponatul lunii martie 2022 – Generalul de armată-adjutant Gheorghe Mihail – Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”

În cadrul proiectului expozițional dedicat lunii martie cu titlul „Exponatul lunii”, dorim să vă prezentăm uniforma și personalitatea celui care a fost Generalul de armată-adjutant Gheorghe Mihail.

Se împlinesc în luna martie 135 de ani de la nașterea generalului Gheorghe Mihail, importantă personalitate militară și politică a României interbelice.

După absolvirea cursurilor Școlii Fiilor de Militari din Iași (1905), le-a urmat pe cele ale Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie, absolvită în 1907, cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Batalionul VI de vânători, iar ulterior, avansat locotenent (la 1 iunie 1910), a fost repartizat în Regimentul de dorobanți „Constanța” nr. 34, apoi adjutant al Brigăzii XVII de infanterie, după care a revenit în Regimentul nr. 34 fiind trimis, în perioada 1911-1913, să urmeze un curs de specializare în armata Austro-Ungariei, unde a fost înscris în evidența Diviziei nr. 7 de infanterie, de la Esseg, azi în Croația; în aceeași perioadă a asistat la exerciții de manevre, desfășurate în Belgia și Elveția.

A participat la campania din 1913, comandând o companie din Regimentul nr. 74 de infanterie.

La 15 august 1916 era căpitan, comandantul Companiei II din Regimentul „Constanța” nr. 34, cu care a asigurat siguranţa Marelui Cartier General, la Scroviştea şi retragerea sa la Bârlad. Înaintat maior şi comandant al Batalionului II din același regiment, a luat parte la luptele de la Mărăşeşti, fiind rănit la 27 iulie și 9 august, motiv pentru care a fost decorat cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a și precum și cu ordinul francez „Legiunea de onoare”, în grad de cavaler.

În iunie 1918 a fost numit comandantul Batalionului de elevi al Școlii de ofițeri activi de infanterie și administrație.

În perioada 1919-1920 a urmat cursurile Școlii Superioare de Război, finalizându-le ca șef de promoție, la sfârșitul școlii fiind numit șeful statului major al Diviziei X de infanterie. În 1924 era şeful statului major al Diviziei I de munte, fiind avansat colonel, în 1927, iar în anul următor a fost numit comandantul Grupului 2 de vânători de munte. La 1 octombrie 1929 a preluat comanda Școlii de aplicație.

În perioada 1933-1934 a fost șeful Secției 2 „Informații” din Marele Stat Major; în 1935, a fost înaintat general de brigadă şi numit la comanda Brigăzii de gardă, apoi șeful statului major al Inspectoratului general de armată nr. 3. În perioada noiembrie 1937-ianuarie 1938, a fost desemnat șef al Casei Militare Regale, calitate în care a devenit adjutant regal, fiind apreciat drept un apropiat al regelui Carol al II-lea. După avansarea la gradul de general de divizie, în 1939, a ocupat, între februarie și octombrie, funcția de subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale, de unde a demisionat, trecând la comanda Corpului II de armată.

Evenimentele dramatice care au survenit în România în vara anului 1940 l-au propulsat pe generalul Gheorghe Mihail în cabinetul condus de ing. Ion Gigurtu, ocupând, începând cu 4 iulie, funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, iar de la 23 august, prin Decretul Regal nr. 2845, era numit șeful Marelui Stat Major; din această poziție, a fost unul dintre cei care au susținut acceptarea condițiilor impuse de Dictatul de la Viena și cedarea către Ungaria a unei părți din nord-vestul Transilvaniei, argumentând prin incapacitatea militară a României de a face față tuturor inamicilor săi și nevoia de a proteja resursele țării pentru o ulterioară încercare de recuperare a teritoriului. „Spiritul oştirii este pentru a se bate. Acest spirit însă trebuie stăpânit faţă de situaţia materială a oştirii şi faţă de numărul celor cu care vom avea de luptat.”, afirma generalul.

Instalarea guvernului condus de către generalul Ion Antonescu, la 6 septembrie 1940, a condus la înlăturarea generalului Gheorghe Mihail din funcțiile deținute, fiind trecut în rezervă și stabilindu-i-se domiciliul forțat la Sinaia, iar în cursul anului 1943, a activat în celula de criză creată de regele Mihai, care încerca găsirea unei soluții pentru ieșirea României din război, însă datorită divergențelor avute cu liderul comunist Emil Bodnăraș, s-a retras din acest grup.

După 23 august 1944 a fost desemnat, din nou, șeful Marelui Stat Major, calitate în care a ordonat Armatelor a 3-a și a 4-a regruparea pe aliniamentul Adjud-Nămoloasa-Focșani-Brăila și rezistență la cererile sovieticilor de dezarmare a trupelor românești, dar constatând imposibilitatea realizării ordinului, a decis aducerea trupelor în zona București-Ploiești, mai ales în condițiile în care unitățile germane nu acceptaseră retragerea solicitată. El a fost cel care a transmis corpurilor române ordinul de dezarmare a unităților germane și de anihilare a celor care opuneau rezistență, reușind ca, până la sfârșitul lunii august, capturarea unui număr important de militari germani (peste 55.000) și păstrarea trecătorilor Carpaților în fața ofensivei germano-ungare.

În paralel a luptat împotriva abuzurilor Armatei Roșii și s-a împotrivit, categoric, cererii mareșalului Rodion Malinovski de a desființa diviziile românești din interiorul țării sau de a le trimite pe front, refuzând totodată semnarea „Protocolului de colaborare” cu U.R.S.S., care preciza că românii au inițiat luptele împotriva Germaniei abia după data de 12 septembrie 1944, moment considerat ca fiind stabilit incorect. Animozitățile cu noul aliat și, de asemenea, împotrivirea la planurile acestora, care prevedeau participarea militarilor români la operațiunile dincolo de granițele din 1940, l-au determinat să demisioneze, la 12 octombrie 1944, fiind numit în funcția de Inspector General al Infanteriei, iar în noiembrie 1944 a fost avansat la gradul de general de armată.

După instalarea regimului comunist a fost arestat, în ianuarie 1948, și a fost condamnat la 12 ani de închisoare, sub acuzația de denigrare a noului regim și de activitate „contra intereselor clasei muncitoare”; a fost deținut, pe rând în penitenciarele de la Văcăreşti, Piteşti, Ocnele Mari și Sighet. După eliberare, în 1957, s-a stabilit la Sinaia, unde avea o proprietate, decedând la 2 februarie 1982 și fiind înhumat în această localitate. A fost reabilitat în 1964, fiind decorat, între altele cu ordinele „23 August”, clasa a II-a și „Tudor Vladimirescu”, clasa a II-a.

Prezentăm, în imaginile următoare, câteva obiecte și documente care au aparținut generalului Gheorghe Mihail, aflate în patrimoniul Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I.