Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: Expoziţia ‘Comori din adancul timpului’, la Muzeul National de Geologie

3 octombrie, 2008 - 2 noiembrie, 2008

Expozitia „Comori din adancul timpului” la Muzeul National de Geologie, in perioada 3 octombrie – 2 noiembrie.
Muzeul National de Geologie, Muzeul National de Istorie Naturala din Paris si Universitatea din Bucuresti organizeaza in perioada 3 octombrie – 2 noiembrie 2008, cu sprijinul Ambasadei Frantei la Bucuresti, expozitia ‘Comori din adancul timpului’.

In deschiderea expozitiei sunt organizate mese rotunde si un simpozion adresat specialistilor. Aceste manifestari isi propun sa sensibilizeze opinia publica asupra importantei arhivelor paleontologice si mai ales asupra patrimoniului inestimabil al colectiilor naturaliste pentru intelegerea evolutiei trecute, prezente si viitoare a biodiveristatii pe planeta noastra.
Expozitia reuneste pentru prima oara in Romania exemplare de fosile deosebite din colectiile istorice ce se afla la Muzeul National de Geologie, Universitatea din Bucuresti (Laboratorul de Paleontologie) si Muzeul National de Istorie Naturala din Paris.
Printre piesele care vor fi expuse in cadrul acestei expozitii si care fac parte din tezaurul mondial, vizitatorii vor putea admira mulajul unei cochilii de amonit, carapacea unui crab coralier, cea mai veche fosila din Romania cu conservare de exceptie, si anume impresiunea unei meduze, dinti de dinozauri carnivori si ierbivori, de mamuti preistorici, precum si conservarea exceptionala a partilor moi ale unui exemplar de caracatita fosila.
Muzeul National de Geologie al Institutului Geologic al Romaniei detine un impresionant patrimoniu cultural-stiintific reprezentat prin remarcabile colectii mineralogice, petrografice si paleontologice, recunoscute pe plan international, accesibile specialistilor interesati. La Universitatea din Bucuresti, Laboratorul de Paleontologie gazduieste o impresionanta colectie de fosile ce a fost reunita in acest spatiu, incepand din 1905, o data cu infiintarea Catedrei de Paleontologie. Colectiile de paleontologie ale Muzeului National de Istorie Naturala din Paris contin peste 2,7 milioane de specimene.

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.

Madalina Nailia, referent Relatii Publice
Muzeul National de Geologie
Telefon: 212.89.52
www.geology.ro

Details

Start:
3 octombrie, 2008
End:
2 noiembrie, 2008
Event Category:
Event Tags:
, , , , ,

Organizer

Muzeul Național Geologic – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național Geologic – București
Şos. Kiseleff nr. 2
București, București 011345 Romania
+ Google Map
View Venue Website