Loading Events
 
 
  • This event has passed.

București: expoziția aniversară „PERSONALITĂȚI ALE POLITEHNICII BUCUREȘTENE” la Muzeul Universității Politehnica

Muzeul Universității Politehnica din București, a vernisat vineri, 3 Decembrie 2021, expoziția aniversară „PERSONALITĂȚI ALE POLITEHNICII BUCUREȘTENE”. Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 18 ani de la redeschiderea muzeului pentru marele public.
De-a lungul celor peste 200 de ani de învățământ tehnic superior în limba română, de la primele cursuri de ingineri hotarnici organizate la Școala lui Gh. Lazăr și până în prezent, Universitatea Politehnica din București s-a dezvoltat pregătind ingineri pentru toate ramurile industriale, la nivel superior, cu nimic mai prejos decât politehnicile europene.
„PERSONALITĂȚI ALE POLITEHNICII BUCUREȘTENE”, este o expoziție prin care specialiștii muzeului au dorit să aducă în atenția publicului vizitator personalități marcante din istoria U.P.B, o succintă istorie a universității, apariția muzeului în contextul dezvoltării universității dar și importanța patrimoniului cultural universitar.
Expoziția se adresează atât cunoscătorilor în domeniu cât și publicului larg prin forma populară elaborată ce constă în prezentarea câtorva personalități ce au marcat evoluția și dezvoltarea științei și tehnicii românești și mondiale (Costin Nenițescu, Anghel Saligny, Elie Carafoli, Gogu Constantinescu etc.), completate cu exponate din patrimoniul muzeului.
Dintre obiectele ce fac parte din expoziție menționăm:
• Teodolitul, marca „Starke & Rommerer”, folosit de echipa de ingineri a lui Anghel Saligny la proiectarea și construcția Podului de la Cernavodă;
• „Comparatorul optic al lui Lissajous”, marca „Ducretet”, folosit în cadrul laboratorului de „Fisică” de la Școala Națională de poduri și Șosele;
• „Luneta astronomică”, marca „Ducretet”, 1885;
• Diploma de absolvire a Școalei de Poduri și Șosele acordată lui Nicolae Vasilescu Karpen, 19 Iunie 1891;
• Teza lui Ion I. Agârbiceanu susținută la Universitatea din Paris – Facultatea de Științe, pentru obținerea gradului de doctor în științe fizice, 1934;
• Prima teză de doctorat susţinută la „Şcoala Politechnica Regele Carol II” la 7 iulie 1936 de către Welton Joseph Crook, (profesor de metalurgie la Universitatea Stanford din California), cu autograful profesorului Solacolu;
• Cartea de onoare a „Şcolii Politechnica Regele Carol II”, cu semnătura Regelui Carol al II lea;
Expoziția poate fi vizitată la sediul muzeului din Str. Gh. Polizu nr. 1-7, Polizu – Corp M, sector 1. – pentru accesul cu mașina / Calea Griviței nr. 132, Polizu, corp. M – acces pietonal
Program de vizitare: Luni – Vineri, 10:00 – 15:00 (ultima intrare: 14:30). Pentru grupuri organizate doar cu programare telefonică.

Details

Start:
3 December, 2021
End:
31 December, 2021
Event Category:
https://www.facebook.com/muzeuupb1884/posts/1594106490925719

Organizer

Universitatea Politehnica din București (UPB)
View Organizer Website

Venue

Muzeul Universității Politehnica din București
Calea Grivitei, nr. 132
București, București 010707 Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *