București: expoziția de fotografie documentară „Contesa Livia de Dymsza-Maiorescu (1863-1946)”, Muzeul Național al Literaturii Române

România. Germania. Rusia. Lituania. Suedia. Între aceste țări există un liant: Livia de Dymsza-Maiorescu. În plin scandal matrimonial între părinţii săi, Titu Maiorescu şi Clara Kremnitz, soldat cu un divorţ răsunător, Livia de Dymsza-Maiorescu pleacă la Berlin alături de mama sa, în 1886, dar și pentru a curma un eventual scandal stârnit de relația ei cu pianistul și compozitorul polonez Zdzyslaw Lubicz. La despărțire, regina Elisabeta îi trimite fostei domnișoare de onoare portretul ei, cu mesajul: „Mai tare ca soarta!“

În Germania, Livia Maiorescu l-a cunoscut pe nobilul polonez Eugeniusz Dymsza, inginer de căi ferate și porturi, cu averi în Lituania. S-a măritat cu el în 1892 și a avut trei fiice, urmașii uneia din ele trăind și azi în Polonia. Descendent al unei familii bogate şi influente, Eugeniusz Dymsza absolvise celebra Facultate de Drumuri şi Comunicaţii de la Sankt Petersburg şi bătuse, până la aproape 40 de ani, în lung şi în lat Rusia ţaristă, de la Marea Neagră până în Caucaz şi de acolo până la Marea Baltică. Construise mari porturi şi căi ferate de importanţă strategică pentru acele vremuri, la sfârşit de secol XIX. Livia l-a însoțit tot timpul, din Crimeea, Sankt Petersburg, până la Viena şi Berlin. Cum parte a familiei sale locuia în centrul Europei, celebrul inginer decide să cumpere o proprietate undeva pe la mijloc, pe drumul dintre Sankt Petersburg şi Berlin. Alege moşia de la Ilzenberg, în Lituania de azi. De curând au fost finalizate lucrările de restaurare a întregului complex rezidențial, astfel încât vizitatorii pot să vadă cum arăta reședința familie Dymsza în perioada sa de glorie.

După moartea lui Eugeniusz la Stockholm și o scurtă perioadă petrecută la rudele soțului în Varșovia, Livia se stabilește definitiv cu cele două fiice la moșia pustiită de haosul evenimentelor dramatice de după Primul Război Mondial. A continuat să gospodărească conacul Ilsenberg cu o mână pricepută, străduindu-se să fie o gazdă primitoare și o mamă atentă. În tot acest timp, situația politică devine tot mai neagră. Bolșevicii îi naționalizaseră în 1917 un milion de ruble, pustiind și conacul, unde acum locuia în „35 de odăi deșarte“, fără ferestre și sobe. Se schimbă și granițele; exportul de produse agricole, de pe urma căruia trăia, devine imposibil. Prin sate umblă lupii, dar și bandiți înarmați, iar moștenirea paternă se devalorizează. Rudele Liviei Dymsza sunt ucise sau alungate de la moșii, altele pier în bombardamente. Vin sute de refugiați, iar ea îi ajută cu haine, perne, cărți. Anexarea Lituaniei de URSS din 1940 a pus capăt perioadei de liniște la Ilsenberg. Ca să nu ajungă în Siberia ca mulți alți proprietari de pământ din țările baltice și Basarabia, Livia se refugiază la București, trăind, cu o mică pensie, din lecții de limbi străine, împreună cu cele două fiice și două nepoate. Acestea vor învăța la școli românești și pe urmă se vor stabili în Polonia. Livia moare la Câmpulung Muscel în 1946 și e înmormântată, conform propriei dorințe, lângă tatăl ei, la Cimitirul Bellu din București.

Accesul este liber și se face prin respectarea restricțiilor în vigoare și printr-un mesaj la adresa programe@mnlr.ro sau la numărul 0736.598.451 (WhatsApp)