Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Expoziția foto-documentară „190 de ani de la prima apariție a Monitorului Oficial”, 11 – 28 aprilie 2022, Biblioteca Naţională a României

11 April - 28 April

Expoziția foto-documentară „190 de ani de la prima apariție a Monitorului Oficial”
La Biblioteca Naţională a României, în perioada 11 – 28 aprilie 2022, vă puteți întâlni cu trecutul documentar al țării, așa cum s-a reflectat 190 de ani în pagini de Monitor Oficial, caz singular în presa românească: apariție neîntreruptă. El este completat armonios cu trecutul instituției, care, în afară de publicarea foii oficiale, însemna și apariția părții neoficiale, deosebit de interesantă din perspectiva anunțurilor conținute: dezbateri parlamentare, știri din străinătate, critică literară și de teatru, dizertații științifice și istorice, anunțuri judiciare, reclame la firme de lux, chiar și… anecdote…
Știați că… ?
 În 1881 s-au pus bazele înființării primei societăți române pentru fabricarea hârtiei (MO nr. 169).
 1881 inaugurează două evenimente: unul social, în MO nr. 24 – proiect de lege pentru acordarea unei burse domnişoarei Maria V. Cuţarida („ânteia femeia care a cugetat a îmbrăţişa o profesiune liberă şi face pentru aceasta studii speciale în medicină”); altul politic, în MO nr. 6 din 7 aprilie – legea care stabileşte că preşedintele Consiliului de Miniştri poate să nu aibă portofoliu. Maria Cuţarida Crătunescu a devenit prima femeie cu titlul de doctor în medicină din România. Iar din MO nr. 44 din 22 februarie/3 martie 1878 aflăm că, deși cu o situație destul de precară, tânăra studentă donase armatei române suma de 100 de franci.
 În 25 martie 1884 regele Carol I a propus la Academie alcătuirea unui Etimologicum magnum Romaniae, pentru a nu se pierde pentru generațiile viitoare frumoasa şi bogata limbă română conţinând toate cuvintele vechi, promițând să contribuie anual cu 6.000 de lei puși la dispoziţia Academiei (MO nr. 282). Ca răspuns, Academia a încredințat realizarea dicționarului lui B. P. Hasdeu.
 În 1936 la biblioteca Monitorului Oficial existau deja 13.201 de volume care fuseseră consultate de 6.491 de persoane. Cititorii, care aveau un acces facil la informații, fie prin intermediul cataloagelor, fie al tablelor de materii publicate în monitoare, dispuneau de o sală de lectură cu 23 de locuri.
 Direcţiunea Generală a Monitorului Oficial şi Imprimeriilor Statului administra în anii ’40 Monitorul Oficial, Imprimeria Centrală (turnătorie de litere, stereotipie, linotipe, tipografie plană şi rotativă, legătorie şi liniatură), Imprimeria Naţională (monotipe, stereotipie, tipografie plană, litografie, offset, legătorie, gumaj, liniatură, cartonaj, plicuri), Imprimeria Chişinău (stereotipie, tipografie, legătorie), Fabrica de Timbre (fabricare de clișee, gravură în metal, zincogravură, galvanoplastie, stereotipie, tipografie, heliografie și gumaj) și Editura „Monitorul Oficial” din bd. Elisabeta nr. 29
După expunerea la Biblioteca Naţională, expoziția poate fi vizitată astfel:
luna mai, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
luna iunie, Muzeul Municipiului București
luna iulie, Muzeul Național de Artă al României – Muzeul Colecțiilor de Artă
luna august, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
luna septembrie, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
luna octombrie, Muzeul Orașului Oradea
lunile noiembrie și decembrie, Camera Deputaților.
Alături de partenerii instituționali care găzduiesc expoziția au oferit un prețios sprijin documentar Arhivele Naționale ale României și Agerpres.

Details

Start:
11 April
End:
28 April
Event Category:
https://www.facebook.com/BibNatRo/posts/5507356122617161

Organizer

Biblioteca Națională a României

Venue

Biblioteca Națională a României – București
Bd. Unirii nr. 22
București, București 030833 Romania
+ Google Map

Leave a Reply

Your email address will not be published.