
- Acest eveniment a trecut.
București: Ghidaj special al expoziției temporare „Partea nevăzută a colecției Lucia Dem. Bălăcescu” alături de Liliana Chiriac, curatorul expoziției și șef de secție al Muzeul Colecțiilor de Artă, 9 decembrie 2022
9 decembrie, 2022

Vă invităm la un ghidaj special al expoziției temporare „Partea nevăzută a colecției Lucia Dem. Bălăcescu” alături de Liliana Chiriac, curatorul expoziției și șef de secție al Muzeul Colecțiilor de Artă.
Vom vorbi despre activitatea curatorială a expoziției, despre rolul artistului și cel al curatorului, despre identitatea dintre creație și selecție, despre cum s-au aranjat lucrările de artă funcție de tehnicile de abordare ale artistei, sau perioadele de execuție, sau mărimile acestora, sau forma și culoarea ramelor și a paspartuurilor, despre cum s-au îmbinat cele două concepte de organizare: științific și tehnic sau scenografic, care sunt criteriile estetice care au stat la baza conceptului de etalare ale pieselor, dar și despre viața și opera artistei Lucia Dem. Bălăcescu.
Lucia Dem. Bălăcescu este una dintre artistele faimoase ale generației interbelice, reprezentanta avangardei și adepta unui stil artistic aparte denumit „LDB”. Ea este prezentă pe simezele multor muzee de artă din țară și în colecțiile private de artă. Totuși, pentru publicul larg, rămâne unul dintre artiștii mai puțin cunoscuți.
…………………………………………………………..
Ghidajul va avea loc Vineri 9 Decembrie, de la ora 16:30, la Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei 111.
Participarea se face în baza biletului de acces în valoare de 20 lei la care se aplică reducerile aferente.