Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Invităm copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani să fie călători prin tradiţii! În fiecare sâmbătă, începând din data de 20 iunie 2020 și până în data de 25 iulie 2020, cei mici vor putea lua parte la ateliere de vară, organizate în curțile caselor din Muzeul Satului.

20 iunie - 25 iulie

Invităm copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani să fie călători prin tradiţii! În fiecare sâmbătă, începând din data de 20 iunie 2020 și până în data de 25 iulie 2020, cei mici vor putea lua parte la ateliere de vară, organizate în curțile caselor din Muzeul Satului.

Înscrierile au loc la adresa de e-mail programe.culturale@muzeul-satului.ro, precizându-se atelierul ales, numele copilului, vârsta şi datele de contact ale părinților. Costul participării este de 30 de lei/atelier, plata făcându-se la casieria muzeului. În fiecare zi vor avea loc câte două ateliere, primul între orele 11:00 – 12:30 și al doilea între orele 13:00 – 14:30.

Activitățile sunt organizate cu respectarea tuturor normelor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților ı̂n condiții de siguranță sanitară ı̂n domeniul culturii, în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Culturii nr. 2879/967/2020: păstrarea distanței sociale, dezinfectarea mâinilor, purtarea măștii de protecție etc.

PROGRAMUL ATELIERELOR:

20 iunie:
11:00 – 12:30 – Coronițe de sânziene şi flori de primăvară
13:00 – 14:30 – Coronițe de sânziene şi flori de primăvară

27 iunie:
11:00 – 12:30 – Păpuși
13:00 – 14:30 – Păpuși

4 iulie:
11:00 – 12:30 – Povești muzicale – Dor de doină
13:00 – 14:30 – Păpuși

11 iulie:
11:00 – 12:30 – Ouă încondeiate
13:00 – 14:30 – Ouă încondeiate

18 iulie:
11:00 – 12:30 – Păpuși-marionete
13:00 – 14:30 – Păpuși-marionete

25 iulie:
11:00 – 12:30 – Sporul casei
13:00 – 14:30 – Sporul casei

Detalii

Începere:
20 iunie
Se termină:
25 iulie
Eveniment Category:

Loc de întâlnire

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Şos. Kiseleff nr. 28 - 30
București, București 011347 Romania
+ Harta Google
Sit web:
http://www.muzeul-satului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *