Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: lansarea noului sit web al patrimoniului cultural www.e-patrimoniu.ro (www.cimec.ro)

4 March, 2011

Institutul de Memorie Culturală – CIMEC vă invită vineri, 4 martie 2011, la ora 12:00, la Salonul de carte, presă și muzică, organizat la Muzeul Național de Istorie a României, în Sala Lapidarium, la lansarea noului sit web al patrimoniului cultural www.e-patrimoniu.ro (www.cimec.ro, www.cultural-heritage.ro).

Situl web al Institutului de Memorie Culturală – CIMEC este unul dintre primele situri web românești, fiind deschis în luna mai 1996, la începuturile Internetului în România. După 15 ani de funcționare neîntreruptă, www.cimec.ro este principala poartă de acces on-line la patrimoniul cultural românesc, fiind accesat de peste 1,5 milioane de vizitatori pe an. Situl ocupă în mod constant poziții fruntașe în statisticile de trafic pe Internet (locul 25 – 36 la categoria artă-cultură în trafic.ro).

Vizitatorii găsesc cu precădere resurse informaționale de cea mai bună calitate, actualizate permanent, privind muzeele și colecțiile, inventarul ilustrat al bunurilor clasate în patrimoniul cultural național (peste 27.000), siturile și cercetările arheologice, lăcașele de cult, istoria repertoriului teatral și muzical, arhitectură populară, tradiții și obiceiuri, istoria banilor și descoperiri numismatice, pagini de istorie, cărți și reviste în ediții digitale, dar și legislație de patrimoniu, ghiduri și recomandări, evenimente culturale și un server cartografic. Situl este parţial bilingv, în limba română şi engleză, unele pagini fiind, de asemenea, în limbile franceză, maghiară şi germană.

Acum într-o nouă haină grafică, cu mai multe imagini și informații, situl web e-patrimoniu.ro oferă acces la 59.000 de pagini html, 155.000 de imagini, 1614 documente (1061 pdf şi 553 doc) și 22 de baze de date on-line. Serverul cartografic (harta digitală a României la scara 1:100.000) oferă acces geografic la 5 baze de date cu peste 43.000 de înregistrări.

Situl web este realizat și întreținut integral de către colectivul institutului. Multe din resursele digitale ale sitului web e-patrimoniu.ro sunt integrate în importante rețele europene de date culturale și în Europeana.eu – Biblioteca, arhiva și muzeul Europei.

Irina Oberlander-Tarnoveanu

E-mail: irina@cimec.ro
Institutul de Memorie Culturala – CIMEC
[INSTITUTE FOR CULTURAL MEMORY]
Bucuresti, Piata Presei Libere 1, ROMANIA,
Tel.: +4 0213179072, Fax: +4 0213179064
http://www.cimec.ro

Details

Date:
4 March, 2011
Event Tags:
, , , ,

Organizer

CIMEC – Institutul de Memorie Culturală
View Organizer Website