Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Memorii nemuritoare II. Spațiu, timp și mișcare, atelier la MARe/Muzeul de Artă Recentă

17 aprilie, 2022

Atelier realizat de Robert Boghiu
Partener MARe: UniCredit Bank.
Partener programe educaționale: Cambridge School of Bucharest
GinArt Joc
Duminică, 17 aprilie
Orele 12:00 – 15:00
Copii de 4-7 ani (12:00 – 13:00)
Copii de 8-12 ani (13:30 – 15:00)
60 de lei/participant.
***Înscrierile se fac doar pe adresa de e-mail: educational@mare.ro
cu mesajul: “Memorii nemuritoare” unde menționați grupa de vârstă și numărul de copii participanți.
PREZENTARE
”Nici un om nu poate să intre în apa aceluiași râu de două ori, deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt la fel.” (Heraclit din Efes)
Vă așteptăm duminica aceasta la MARe de Mic pentru a doua întâlnire memorabilă despre exprimarea amintirilor în arta vizuală! În cursul întâlnirii noastre, vom viza felul în care conceptele de spațiu, timp și mișcare gestuală operează în cadrul unei opere de artă, dându-i substanță, formă și fond.
Timpul – ca măsură a mișcării – devine în egală proporție și măsura repaosului; el nu se va diminua niciodată, deoarece mișcarea nu se diminuează niciodată, fiecare clipă fiind prin natura sa atât începutul unui viitor, cât și sfârșitul unui trecut.
Modelul de la care pornim în această aventură este lucrarea artistei Anca Mureșan, Dulapul (2000 – 2010), aflată la etajul 1 al muzeului.
Așadar, pentru început, pe o coală de hârtie cursanții vor desena cu creioane colorate și carioci o amintire. Provocarea este ca timp de o lună de zile să continue să lucreze la desenul lor de acasă, acoperind cu straturi peste straturi desenul inițial. Lucrarea va rămâne deschisă până când planșa va fi finisată, adică la finalul celor 30 de zile.
După acest atelier, copiii vor cunoaște și deprinde:
– felul în care putem ascunde o amintire într-o lucrare de artă;
– una dintre metodele prin care prezența timpului poate fi simțită într-o operă de artă;
– importanța ideii de spațiu, cât și felul în care se mișcă mâna atunci când realizăm o lucrare de acest gen;
– felul în care o operă de artă ne oferă o înțelegere mai amplă asupra ideilor de memorie/amintire și timp.
Vă așteptăm!

Details

Date:
17 aprilie, 2022
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/events/993899841261313/

Organizer

MARe/Muzeul de Artă Recentă
View Organizer Website

Venue

MARe/Muzeul de Artă Recentă
Primăverii nr 15
București, București Romania
+ Google Map
View Venue Website