Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: miercuri, 11 mai 2022, „Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, „Radical din LA” e o poveste a chirugiei muzicale

11 May

💢 Miercuri, 11 mai, ora 19, la Palatul Suţu, dirijorul Cristian Lupeş susţine cel de-al patrulea concert-conferinţă sub egida proiectului „Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, un proiect Kitharalogos, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia ACCUMM.
🔆 „Radical din LA” e o poveste a chirugiei muzicale la care apelăm cu toții când ne apucăm să facem muzică şi învăţăm să descompunem totul de parcă am avea în faţă cea mai complicată formulă matematică. Carisma unei teme muzicale sau natura de lider pe care o propune un subiect de fugă sunt de fapt cópii ale comportamentului nostru social, iar psihanaliza acestor personaje muzicale se face prin complicatele formule matematice denumite Analiză de Forme. Un prilej pentru melomani, dar şi pentru cei curioşi în a descoperi tainele muzicii clasice, de a afla mai multe despre forma şi conţinutul acesteia.
💠 În preambulul concertului, un muzeograf de la Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB) va prezenta un obiect de patrimoniu.
✅ Toate concertele proiectului vor fi difuzate live, online pe www.youtube.com/c/AsociatiaCulturalaKitharalogos şi vor putea fi urmărite ulterior pe paginile de youtube şi facebook ale asociaţiei şi ale Muzeului Municipiului Bucureşti.
🖌 Intrarea la concertele de la Palatul Suţu este liberă, în limita locurilor disponibile, şi se face pe bază de rezervare, scriind la: kitharalogos@gmail.com.
Detalii: www.muzeulbucurestiului.ro , www.muzicapepaine.ro
www.facebook.com/muzicapepaine , www.facebook.com/kitharalogos
💠 Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos
Parteneri principali: Muzeul Municipiului Bucureşti, Fundaţia ACCUMM
Cu sprijinul: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; Savvy Finance; Tecnoservice Equipment SRL.
Parteneri media: Observator Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Agerpres, IQads, BookHub.ro, Liternet.ro, AgenţiadeCarte.ro.
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
🌐 Dirijorul Cristian Lupeș, personalitate culturală multidisciplinară, este cunoscut pentru activitatea artistică revoluționară și pentru proiectele culturale create și manageriate de-a lungul timpului. Werner Schulze, compozitor și profesor la Universität für Musik und darstellende Kunst Wien, profesor de dirijat al maestrului Kirill Petrenko, consideră că „numele Cristian Lupeș este sinonim cu garanția succesului total pentru interpretarea partiturilor contemporane.” Născut în Onești, a studiat Fizică-Chimie la Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj) și la Universitatea Bucureşti. Din anul 1999 a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) și în anul 2012 devine doctor în muzică al UNMB, cu teza „Parametrii știițifici ai interpretării”. Urmează cursuri de master la Universität für Musik und darstellende Kunst Wien (Universitatea de Muzică din Viena), în anii 2004 şi 2005. În 2010 devine dirijor asistent al Bamberger Symphonikern Staatsphilharmonie, cu Jonathan Nott, și al Tonhalle Zurich, Orchestre de la Suisse Romande, Geneva, Orchestra Rundfunk Berlin, Concertgebouw Amsterdam, Orchestre de Chambre de Lausanne. Colaborează și asistă dirijorii: Cristian Mandeal, Alexandre Myrat, Seiji Ozawa, Zubin Mehta, David Zinman, Bernard Haitink, Mariss Jansons, Andris Nelsons, Vladimir Jurowski, Herbert Blomstedt. Cristian Lupeș a știut dintotdeauna că va fi dirijor. A crescut ascultând muzică contemporană și păsările pe care le asculta și Enescu la Tescani. Experiența acestor momente va genera pilonii activității sale artistice: atașamentul față de muzica românească, în special față de cea a lui George Enescu și energia, spiritul revoluționar, curajul și inovația muzicii contemporane. În activitatea sa, el alege mereu să promoveze valorile românești moderne și contemporane, crezând, asemenea lui Enescu, în importanța muzicii pentru o viață culturală sănătoasă. Cu curaj și abilitate, aduce în fața publicului lucrări care sunt foarte rar abordate pe scenele românești, iar impactul este entuziast de fiecare dată. Cristian Lupeș este directorul artistic ar primului festival de muzică nouă din România, fondat de profesorul său, Liviu Dănceanu în 1986 și este inițiatorul celui mai nou festival de acest fel – Brave New Music. Este invitat constant în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, colaborând cu: Deutschekammer Philharmonie Bremen, Orchestre Île-de-France, Bucharest Festival Orchestra, Filarmonica din Sibiu și Filarmonica ”Mihail Jora” din Bacău, Camerata Regală. Înregistrările cu muzică modernă, contemporană și cu muzică românească sunt considerate etalon, motiv pentru care sunt trimise ca model de interpretare orchestrelor invitate în Festivalul George Enescu. Perseverența și dorința de a face muzică îl aduc în stagiunile Filarmonicilor, încă din studenție. Colaborează cu orchestrele din România, dar şi din străinătate, cea mai recentă fiind cu Deutschekammer Philharmonie Bremen. Colaborează cu artiștii: Elisabeth Leonskaja, Michael Barenboim, Arabella Steinbacher, Julien Libeer, Francesco Tristano, Vassilis Varvaressos, Constantin Basica, Marcel Iureș, Sorin Petrescu, Grigore Leșe, Antal Zalay și mulți alții. Din august 2019, este managerul Filarmonicii de Stat Sibiu. Viziunea sa managerială a fost apreciată prin distincția oferită Filarmonicii Sibiu, Ordiunul Meritul Cultural în grad de Comandor de către ES domnul Klaus Iohannis, președintele României.

Organizer

Muzeul Municipiului București
View Organizer Website

Venue

Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București 030167
București, București 030167 Romania
+ Google Map

Leave a Reply

Your email address will not be published.