Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați la început de toamnă noua expoziție din spațiul Pinacotecii București care se află în incinta Palatului Suțu (Bd. Ion C. Brătianu nr 2), intitulată „Corneliu Baba – Atelier”.

15 septembrie, 2021 - 17 octombrie, 2021

Expoziție-eveniment la Palatul Suțu: „Corneliu Baba – Atelier”!
Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați la început de toamnă noua expoziție din spațiul Pinacotecii București care se află în incinta Palatului Suțu (Bd. Ion C. Brătianu nr 2), intitulată „Corneliu Baba – Atelier”.
Începând cu data de 15 septembrie, ora 18.00 (când este programat vernisajul), noul proiect muzeal va prezenta publicului pictură, artă grafică și obiecte din atelierul artistului Corneliu Baba, integrate într-o scenografie de expunere care va încerca să reconstituie atmosfera creatoare din spațiul propriu al marelui pictor român.
„Numeroasele lucrări selectate din arhiva/ colecția pictorului, din toate perioadele de creație, contribuie la configurarea unui demers relevant pentru cel ce a fost și rămâne un reper important al artei românești contemporane. Conceptul expozițional este elaborat de doamna Maria Muscalu Albani în colaborare cu Secția Artă a Muzeului Municipiului București.
Tema atelierului de creație nu a fost aleasă întâmplător. Procesul elaborării unei opere plastice nu este facil, presupune multă muncă, frământare, apelul la alți mari maeștri, stăpânirea tehnicilor și noi experimente”, a declarat dr. Elena OLARIU, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare – Muzeul Municipiului București.
Alte informații referitoare la această mare expoziție vă rugăm să citiți și aici: https://fb.me/e/drkED0MfS

Details

Start:
15 septembrie, 2021
End:
17 octombrie, 2021
Event Category:

Organizer

Muzeul Municipiului București
View Organizer Website

Venue

Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București 030167
București, București 030167 Romania
+ Google Map