Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la o seară de poezie și muzică „Vreme trece, vreme vine”, luni, 17 ianuarie 2022, de la ora 18.00, Sala Perpessicius, Strada Nicolae Crețulescu 8, susținută de actrița Corina Dănilă și violonista Alina Horez.

17 ianuarie, 2022

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la o seară de poezie și muzică „Vreme trece, vreme vine”, luni, 17 ianuarie 2022, de la ora 18.00, Sala Perpessicius, Strada Nicolae Crețulescu 8, susținută de actrița Corina Dănilă și violonista Alina Horez.
Corina Dănilă a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1994, la clasa profesorului Ion Cojar. S-a remarcat cu rolurile Vasilisa în „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, 1994, Mița în „D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, 2002, Ileana în filmul „Crucea de piatră”, regizor Andrei Blaier, 1993, Christine în filmul „Somnul insulei”, regizor Mircea Veroiu, 1994, dar și rolul principal din serialul TV „Numai iubirea”. A mai jucat în „Paganini”, regia Mick Davis, 2015, „Un altfel de cabaret”, regia Anca Sigartău, 2015, „O căsnicie liniștită”, de Noel Coward, regia Ștefan Ruxanda, 2016, „Piatra din casă”, de Vasile Alecsandri, regia Constantin Dicu, 2017, „Autorul e în sală”, de Ion Băieșu, regia Dan Tudor, 2018. Corina Dănilă și-a început cariera în Televiziunea Română în 1994 în postura de crainic TV și prezentator de știri la TVR Internațional, continuând apoi, din 1996, la Pro TV, Pro TV Chișinău, Acasă TV, Pro TV Internațional. Din octombrie 2014 prezintă emisiunea „Ieri-Azi-Mâine”, la TVR2.
Alina Horez s-a născut într-o familie de muzicieni și, încă de la vârsta de 5 ani, a studiat vioara cu mama ei. A absolvit Liceul de Artă „Octav Bancilă” din Iași, secția vioară, și apoi „Universitatea Națională de Muzică” din București, Facultatea de Interpretare, secția vioară. În 1998 a urmat cursuri de orchestră alături de „Filarmonica Moldova Iași”, în Iserlohn, Germania. A colaborat cu orchestra „Lyceum Strings”, orchestra americană West Chester University – SUA. A apărut în filmul „Îngerul necesar” al regizorului Gheorghe Preda, în videoclipuri și în diferite spoturi publicitare. A fost solista orchestrei Universității de Muzică, București și a orchestrei Filarmonicii din Ploiești. A colaborat cu „Orchestra Moldova” Iași, „Filarmonica de Stat Sibiu”, cu orchestra „String Orchestra” și „Big Band-ul Radio”. În 2009 a fost vioara 1 în Electric Violin Band Hypnotique. A fost membră a „European Royal Orchestra”, a formației vocal instrumentale „Anton Pann”, ocupându-se de studiul și interpretarea muzicii vechi. În 2012 a participat la primul Master-class de instrumente tradiționale orientale ce au fost utilizate și în spațiul cultural muzical românesc până la sfârșitul secolului al XlX-lea, intitulat „Tradiție și măiestrie”. Din 2013 este membră a grupului Carmina.
Intrarea este liberă, iar accesul se face pe baza unei rezervări la programe@mnlr.ro sau printr-un mesaj pe WhatsApp la 0736.598.451 (Gabriela Toma). Participanții trebuie să prezinte la intrare dovada certificatului verde.

Detalii

Dată:
17 ianuarie, 2022
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Național al Literaturii Române – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Hartă Google