Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Muzeul Național al Literaturii Române vă invită vineri, 10 iunie 2022, de la ora 18.00, din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la un Concert Jezebel în Grădina MNLR.

10 iunie, 2022

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită vineri, 10 iunie 2022, de la ora 18.00, din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la un Concert Jezebel în Grădina MNLR.
Artistă cu un nume învăluit de mister, Jezebel abordează genuri muzicale diferite – de la clasic la folclor românesc, trecând prin jazz, fado, folclor mexican, șansonetă și muzică românească din perioada interbelică.
Izabela Barbu, alias Jezebel, s-a născut la 7 ianuarie 1968 în Tulcea. Sfătuită să urmeze o carieră mai sigură, a terminat management financiar-bancar, a urcat pe scara profesiei cât a putut, dar a renunțat la oferta de a fi director de bancă pentru muzică. La 8 ani asculta Carlos Gardel, Edith Piaf şi Maria Tănase. A fost dorinţa tatălui ei să înveţe să cânte la un instrument, drept urmare Jezebel a făcut șapte ani de pian. A luat lecţii de canto, a învăţat să respire, toate acestea ajutând-o să-şi mărească ambitusul. Să renunţi la 40 de ani la o profesie care-ți asigură un trai confortabil pentru a-ţi urma pasiunea și a-ți împlini un vis este un mare act de curaj. A început o nouă carieră în domeniul artistic, întorcându-se la pasiunile din copilărie – muzica și teatrul. La 49 de ani a ales să se mute în Germania, iar la 50 de ani a devenit instructor de yoga autorizat internațional – Yoga Alliance International USA. În anii care au trecut de la debutul de pe scena clubului bucureștean „Spice”, Jezebel a susținut sute de concerte atât în țara, cât și în străinătate, în spațiul public, dar și în mediul privat. A abordat genuri și stiluri muzicale diferite, trecând cu naturalețe și pasiune de la folclor – tradițional ori prelucrat – la jazz, fado, folclor mexican, șansonetă și muzică românească din perioada interbelică, ajungând de la muzică sacră la bell canto. Proiectele sale muzicale, printre care, „De la Maria Tănase la Edith Piaf, prin Micul Paris”, „Historia de un amor”, „Bun îi vinu’ghiurghiuliu”, „Interbelic Mood”, „Interbelic fusion rock”, „Tango del mar”, „Unirea – sub zodiac Mariei, regina tuturor românilor” , „Hierogamie. Incantații” au fost găzduite de numeroase cluburi și scene unde se cântă live atât în țară, cât și Franța, Austria, Germania, Israel, Maroc, Turcia, Canada.
Și-a dorit foarte tare să revină în Grădina MNLR și, după trei ani, a reușit. Jezebel propune publicului MNLR o seară cu muzică de suflet.
Parteneri media: Radio România Cultural, Observator Cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte.ro, Zile și Nopți, publicația on-line IQool, Agerpres, Radio Trinitas, Modernism, Ordinea Zilei, Revista de cultură Familia, OPT motive.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm!

Detalii

Dată:
10 iunie, 2022
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/events/1001212370588227/?ref=newsfeed

Organizator

Muzeul Național al Literaturii Române – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Hartă Google