Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

București: Nedeie – târg’șor de vară

20 iulie - 22 iulie

O parte dintre meșterii și artiștii noștri își deschid atelierele într-un târg’șor de vară.

Vă invităm să-i vedeți la lucru, să le admirați și târguiți lucrurile frumoase.

De vineri, 20 iulie, până duminică, 22 iulie, la Muzeul Național al Țăranului Român vă așteptăm cu demonstrații de țesut, încondeiat ouă, modelaj cu ceară, împletituri din lavandă, sculptură în lemn, pictură pe ceramică, icoane, bijuterii, tors, cusut, pictură pe suport textil, pictură vitralii.

Ca de fiecare dată, oferta gastronomică va fi bogată și îmbietoare. Producătorii tradiționali vor aduce pentru vânzare miere, țuică, prăjituri de casă, ceaiuri, cozonaci.

Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).

Nedeie – târg’șor de vară
20 – 22 iulie 2018, între orele 10 și 18
Muzeul Național al Țăranului Român

***

La Sântilie, patronul verii pastorale, se organizau la munte vestitele Nedei.
Zeu al focului și Soarelui în Panteonul românesc, Sântilie a preluat numele și data de celebrare ale Sfântului Proroc Ilie, la 20 iulie.
Este apărătorul recoltelor, stăpânul ploilor, trăsnetelor și fulgerelor, patron al căruțașilor și cojocarilor. Numeroase credințe și legende spun istoria lui Ilie, care instigat de diavol își ucide soția și părinții. Pentru omor, Dumnezeu îl pune să-și ispășească păcatele în diferite moduri, ca în final să fie iertat și trecut în rândul sfinților, înălțat la cer într-o trăsură cu roți de foc, la care sunt înaripați doi cai albi. În cer aleargă printre nori, urmărește diavolii pe care îi tună, fulgeră și îi trăsnește cu biciul de foc.
Pentru a nu distruge lumea, Dumnezeu
Mâna dreaptă i-a luat,
Piciorul drept i l-a scurtat, înjumătățindu-i astfel puterile.
Sântilie este îndrăgit, dar și temut de popor, tocmai de aceea ziua lui este ținută cu mare cinste.

****

Parteneri media ai MȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm, RFI România, TVR, Dilema Veche, Historia, Decât O Revistă, Iocan, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, LiterNet.ro, Ziarul Lumina, HotNews.ro, webpr.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.getlokal.ro, www.semnebune.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.iqool.ro, www.gratuitor.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, www.comunicatedepresa.ro, Terra Magazin, Blitz TV.

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.