Loading Evenimente

« Toate Evenimente

București: POVESTIRI DINTR-O CEAINĂRIE INEXISTENTĂ

17 ianuarie - 3 februarie

/RO: EXP_09: POVESTIRI DINTR-O CEAINĂRIE INEXISTENTĂ
Artist: Mirela Ivanciu
Vernisaj: 17.01.2019, 18:00
Perioada de vizitare: 18.01.2019–3.02.2019, între orele de vizitare ale muzeului.

Joi, 17.01, începând cu 18:00, se deschide o nouă expoziție care scoate în față noile generații de artiști în Cafeneaua MNAC, aflată la etajul 4 al muzeului.

„When we read it is not ours to absorb all that is written. Our thoughts are jealous and they constantly blank out the thoughts of others, for there is not room enough in us for two scent at one time.”
Milorad Pavic – Dictionary of the Khazars: A Lexicon Novel in 100 000 Words

Lucrarea aceasta se prezintă privitorului ca un dublu efort: de conștientizare a unor umbre și de traducere culturală.

Umbrele apar atunci când sunt invitate de poveste – în cazul meu au fost invitate de imagini oarecum simple, nepretențioase: flori și păsări sau figuri din imaginarul popular românesc de origine șamanică: Ursul și Capra de Anul Nou.

Imaginile colorate – luând formă de traforuri, sunt traduceri culturale ale unei experiențe la care am fost martoră: un festival șamanic. Rememorez: dansul se desfășura în cerc în jurul focului și era performat doar de bărbați care băteau tobe plate, frumos și simbolic decorate. Era o introducere la ceea ce avea să urmeze în zilele următoare. Momentul cheie a fost la sfârșitul zilei. Toată energia dansului, masculin și foarte dinamic s-a încheiat într-un schimb ritualic de saluturi în care fiecare dintre dansatori saluta pe rând pe conducătorul grupului, respectiv pe șaman, acesta răspunzându-le prin a le arăta o floare mică, galbenă: o crăiță.

Am desenat păsări și flori colorate, ursul de Anul Nou și capra și am creat traforurile. Procesul a fost de tip ritualic, asemenea artei populare, accesând un imaginar colectiv asociat cu această zonă psihologică – imagini idealizate, simplificate, puternic colorate, poate asemenea celor din țesăturile populare.

Am avut surpriza, ascultând și observând atent, că aceste imagini au adus cu ele umbre, sub forma unor fragmente de narațiuni personale sau colective, pe care nu am făcut altceva decât să le las să apară la suprafața subconștientului, în forma unor siluete întunecate.

Am început să rătăcesc pe cărările a ceea ce Clarissa Pinkhola Estes numește silvae subteranea, pădurea subterană a subconștientului – și să aduc la suprafață imagini în asocieri care se impuneau. Spațiul a apărut la suprafață doar fragmentar, asemenea unei insule, din care doar un vârf poate suporta suprafața conștiinței – totuși, din ce în ce mai mult, ieșind la suprafață.

În mod conștient am ales să reliefez discontinuități și rupturi – asemenea a două povești care colapsează și se reintegrează într-o poveste diferită: este o poveste hibridă; un miez care ar putea fi continuat sau doar deschide o lume a poveștilor, care se naște circular, în jurul unui episod central care evocă povestea spusă și în cuvinte, într-o formă vizuală.

Reperul artistic a venit din literatura est europeană – în mod special din opera scriitorul sârb Milorad Pavic- Dicționar khazar; o poveste se poate forma și reforma din bucăți – în care fiecare dintre elemente are o încărcătură narativă care poate fi re-jucată din multiple puncte de vedere; asemenea fațetelor memoriei care spun și respun poveștile, ce , adesea, într-un travaliu psihologic și social ajung să fie spuse si răspuse sau chiar jucate în realitate, până la acceptare, reconciliere și reinventare a realității. Este o formă de re-enactement și joc al memoriei realizat prin intermediul desenelor simple, viu – colorate, ușor accesibile, cu care oricine se poate conecta rapid.

Obiectele textile, tubulare, au rol protectiv dar și de ghidare a privirii, borne sau încrengături – rădăcini, crengi ,trunchiuri poate, dar la fel de bine, ar putea fi si o modalitate de înrămare a scenelor, într-un fel de arhitectură organică.

Lucrarea se situează în zona cea mai vulnerabilă a experiențelor mele, având senzația adesea că scot la lumină stări sau emoții care, deși nu au o descriere literală, au repere care sunt la intersecția dintre reperele memoriei personale și ale memoriei și imaginarului colectiv.

Ce înseamnă să lucrezi într-un spațiu inexistent în realitate, un spațiu doar al imaginației? Pentru a avea sens, are repere de construcție în poveștile spațiului real, adesea și al memoriei. Însă, atunci când faci un lucru, inviți lumea să vină către tine – chiar și atunci când vine sub forma umbrelor.

Povestiri dintr-o ceainărie inexistentă este o lucrare care are o dimensiune narativă, dar spațiul în care ea există nu este un spațiu bine definit în realitatea noastră publică. Ceainăria ar fi un spațiu dezirabil pentru a înșira poveștile încheiate, spațiul se formează pe măsură ce el integrează elementele narațiunii și ale vizibilității. În jurul tradiției ceaiului, atenția creată în jurul unui obiect minimal ca materialitate creează spațiu real.

– Mirela Ivanciu

Detalii

Începere:
17 ianuarie
Se termină:
3 februarie
Categorie:

Loc de desfășurare

Muzeul Național de Artă Contemporană – București
tr. Izvor nr. 2 - 4, Palatul Parlamentului, aripa E4
București,București050563Romania
+ Harta Google
Sit web:
http://www.mnac.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *