Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Bucureşti: prezentarea publică a celei de a douăsprezecea brăţări dacice recuperate

22 iulie, 2009

Muzeul Naţional de Istorie a României are onoarea să vă invite la prezentarea publică a celei de a douăsprezecea brăţări dacice recuperate de către statul român.

Manifestarea va avea loc miercuri, 22 iulie 2009, orele 12, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie a României din Calea Victoriei, nr. 12.

Din totalul brăţărilor dacice sustrase în urma detectării şi a unei săpături neautorizate, în perioada 2000-2001, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, statul român a recuperat până în acest moment unsprezece piese, prezentate mass mediei şi expuse în expoziţia permanentă Tezaurul Istoric a Muzeului Naţional de Istorie a României.

Cu acest prilej va fi organizată o conferinţă de presă la care şi-au anunţat prezenţa domnul Theodor Paleologu, Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, domnul Vasile Timiş, secretar de stat la Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului Naţional, domnul Mircea Staicu, secretar general al Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului Naţional, domnul Crişan Muşeţeanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, domnul Ernest Oberländer, şeful Sectiei Numismatică-Tezaur din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, reprezentanţi ai Poliţiei Române şi Procuraturii.

Invitaţii vor a oferi informaţii esenţiale privind revenirea în ţară şi valoarea acestei piese care aparţine Tezaurului patrimoniului naţional.

Vă aşteptăm să ne fiţi alături!

Pentru detalii suplimentare vă rugăm sa contactaţi Secţia Educaţie Muzeală şi Relaţii Publice şi Secţia Numismatică – Tezaur la tel. 021/315.82.07 int.1008/1015;1107; fax 021/311.33.56, e-mail: pr@mnir.ro

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Detalii

Dată:
22 iulie, 2009
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
, ,

Organizator

Muzeul Național de Istorie a României – București
Telefon
+40 21 315 82 07
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național de Istorie a României – București
Calea Victoriei nr. 12, sector 3
București, București 030026 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare