Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: redeschiderea Muzeului K.H. Zambaccian

20 November, 2008

Muzeul Naţional de Artă al României are plăcerea să vă invite joi, 20 noiembrie, orele 18.30 la redeschiderea Muzeului K.H. Zambaccian, după aproximativ opt luni în care a fost închis pentru lucrări de consolidare şi renovare a clădirii şi de reamenajare a expunerii. O bună parte din lucrările prezente în noua formulă expoziţională au fost recent restaurate.

Colecţionar, critic de artă şi, nu în ultimul rând, un adevărat Mecena al vremurilor sale, Krikor H. Zambaccian (1889-1962) a alcătuit de-a lungul întregii sale vieţi una dintre cele mai bogate şi valoroase colecţii de artă din România – cuprinzând pictură, sculptură, grafică şi mobilier – pe care a dăruit-o statului român în trei etape succesive: în 1947, în 1957 şi ultima parte în 1962.

Actul de donaţie a inclus şi casa în care a locuit colecţionarul, construită după planurile arhitectului C.D. Galin pentru a servi atât ca locuinţă, dar şi ca spaţiu de expunere a operelor de artă. Colecţia era deschisă pentru amatorii de artă o zi pe săptămână încă din 1942, an în care casa a fost terminată. Construcţia a fost extinsă ulterior, în l957, cu scopul de a lărgi spaţiul de expunere.

Colecţia se remarcă prin calitatea excepţională a lucrărilor de artă românească care reflectă gustul desăvârşit al colecţionarului. Operele prezentate alcătuiesc o veritabilă istorie a picturii româneşti moderne în capodopere. Sunt prezente lucrări de vârf ale maeştrilor secolului al XIX-lea sau de la începutul secolului al XX-lea: Aman (Autoportret), Grigorescu (Intrare în pădurea Fontainbleau, Peisaj din Bretagne, Portret de femeie), Andreescu (Iarna la Barbizon), Luchian (Lăutul, Scară cu flori, Tufănele în ulcică). Alături de aceştia se regăsesc lucrări ale artiştilor din perioada interbelică: Tonitza (Katiuşa lipoveanca, Nina în verde), Pallady (Natură statică cu mănuşă neagră), Petraşcu (Autoportret cu beretă roşie, Natură statică, Portretul lui Zambaccian), Iser, Dărăscu, Ressu etc. Capacitatea colecţionarului de a intui adevărata valoare artistică era egalată doar de generozitatea sa, Zambaccian fiind un sprijin moral şi material pentru mulţi dintre artiştii de valoare ai epocii.

Zambaccian descoperă şi lansează pictori şi sculptori, achiziţionează cele mai valoroase opere ale multora dintre ei şi deseori dă comenzi speciale unor artişti aflaţi la începutul carierei, artişti al căror talent îl apreciază în mod deosebit, precum Alexandru Padina, Alexandru Ciucurencu, Ion Ţuculescu, Corneliu Baba, Horia Damian. Sculpturi de Brâncuşi (Cap de copil), Paciurea (Bust de femeie), Miliţa Petraşcu, Oscar Han (Arcaşul) şi Cornel Medrea întregesc expunerea.

În urma lucrărilor de renovare a casei, spaţiul de expunere a fost extins. Sunt prezentate acum în totalitate cele 19 pânze aparţinând maeştrilor şcolii franceze: Delacroix, Corot, Renoir, Sisley, Pissarro, Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, Laprade, Campigli. Aceasta este cea mai substanţială şi valoroasă grupare de pictură franceză dintr-o colecţie publică românească.

O altă noutate cu prilejul redeschiderii este sala dedicată lucrărilor de grafică semnate de personalităţi ale picturii precum Grigorescu, Tonitza, Iser, Ressu, Petraşcu, Pallady, Ştefan Dimitrescu şi Magdalena Rădulescu.

Muzeul Zambaccian a fost inaugurat în martie 1947, iar pentru eforturile şi generozitatea sa colecţionarul a fost decorat de către Regele Mihai.

* * *

MUZEUL K.H. ZAMBACCIAN
Strada Muzeul Zambaccian nr. 21 A
Mijloace de transport:
Autobuz: Piaţa Dorobanţi – 131, 301, 331, 205, 182, 282
Metrou: Piaţa Aviatorilor
Telefon 021.230.19.20
Program: miercuri – duminică 10.00 – 18.00 (octombrie-aprilie)
11.00 –19.00 (mai-septembrie)
Tarif: 7 lei

Corneliu Baba-portretul lui Zambaccian
Corneliu Baba-portretul lui Zambaccian

Details

Date:
20 November, 2008
Event Category:
Event Tags:
, ,

Organizer

Muzeul Național de Artă al României – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul “K. H. Zambaccian” – Muzeul Național de Artă al României
Str. Muzeul Zambaccian nr. 21
București, București 011871 Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Reply

Your email address will not be published.