Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Tabăra de creație „Vara pe uliță”, ediția a 29-a, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

18 iunie, 2021 - 9 iulie, 2021

Tabăra de creație „Vara pe uliță”, ediția a 29-a
În buna tradiţie a ultimilor 29 de ani, Muzeul Naţional al Satului vă invită în tabără între 12 iulie şi 6 august 2021. Tabăra include o paletă largă de activități prin care copiii își pot petrece vacanța de vară într-o atmosferă prietenoasă și rustică, ce amintește de curtea bunicilor de la țară. Scopul programului este de a insufla celor mici dragostea pentru tradiție și cultură și de a duce meșteșugurile tradiționale mai departe. Îmbinăm utilul cu plăcutul și sperăm ca participanții vor deveni mai responsabili și vor manifesta mai multă grijă pentru patrimoniul cultural național.

Timp de 4 săptămâni copiii vor lucra alături de meșteri populari din întreaga țară, care îi vor iniția în tainele meșteșugurilor populare: olărit, ţesut, croit-cusut-brodat, încondeiat ouă, confecționat păpuşi, măşti și podoabe populare, sculptat în lemn, pictat icoane pe lemn și pe sticlă, prelucrarea artistică a pielii, dar pictură pe șevalet, gravură, dansuri populare, modelaj în lut, confecționat jucării din lemn.

Atelierele se adresează copiilor de la 4 ani la 18 ani. Taxa de participare este de 300 de lei/participant/săptâmână/atelier și include și taxa de însoțitor pentru copii cu vârsta între 4 și 8 ani. Sunt acceptați 10 copii per atelier.

Înscrierile au loc atât la sediul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, clădirea Arhondaric, Șos. Kiseleff nr. 28, de luni până joi, între orele 10:00 și 15:00, iar vineri între orele 10:00 și 13:00, cât și online, la adresa de e-mail programe.culturala@muzeul-satului.ro

Pentru înscrierile online se trimite fișa de înscriere completată corect, însoţită de dovada plăţii (o copie după ordinul de plată) şi copie a certificatului de naştere. Vă rugăm ca, în momentul înscrierii, să parcurgeți Regulamentul de participare și lista de materiale necesare desfășurării fiecărui atelier. Recomandăm un telefon în prealabil, pentru a verifica disponibilitatea locurilor la ateliere! La înscrierile online sosite în week-end se răspunde în ziua de luni.

Plata online se face folosind următoarele detalii:

BENEFICIAR: MUZEUL NAŢIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI”, CUI 4754848, TREZORIERIE SECTOR 1, BUCUREŞTI

CONT IBAN: RO64TREZ70120G331900XXXX

Înscrierile sunt valabile când sunt confirmate pe mail sau telefonic!

Săptămâna 1: 12-16 iulie – Ateliere: modelaj în lut baby, bricolaj baby, olărit, ţesut, păpuşi, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, podoabe populare, jucării din lemn, prelucrarea artistică a pielii, croit-cusut-brodat, dans popular, încondeiat ouă

Săptămâna 2: 19-23 iulie – Ateliere: modelaj în lut baby, bricolaj baby, olărit, modelaj în lut, ţesut, păpuşi, icoane pe sticlă, podoabe populare, jucării din lemn, pictură pe șevalet, prelucrarea artistică a pielii

Săptămâna 3: 26-30 iulie – Ateliere: modelaj în lut baby, bricolaj baby, olărit, modelaj în lut, ţesut, păpuşi, icoane pe sticlă, podoabe populare, jucării din lemn, pictură pe șevalet, sculptură în lemn, gravură

Săptămâna 4: 3-7 august – Ateliere: modelaj în lut baby, bricolaj baby, olărit, ţesut, păpuşi, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, podoabe populare, jucării din lemn, măști populare, artă medievală

Mai multe detalii la tel. 021.317.91.10/interior 190, programe.culturale@muzeul-satului.ro

Detalii

Începe:
18 iunie, 2021
Se termină:
9 iulie, 2021
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Şos. Kiseleff nr. 28 - 30
București, București 011347 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare