Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: târg „100 de Tradiții Românești” la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

20 noiembrie, 2020 - 22 noiembrie, 2020

Asociaţia Kogaion 115 și Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită de vineri până duminică, între orele 10.00 și 18.00, la evenimentul „100 de Tradiții Românești”, în curtea interioară a muzeului, din strada Monetăriei, Nr. 3. Intrarea este liberă!
Vizitatorii sunt așteptați de către meșterii populari și tinerii artizani participanți cu ceramică de Corund și ceramică pictată cu motive trdiționale, măști populare, icoane pe lemn și pe sticlă, mic mobilier săsesc, ii și zgărdane, cojoace și căciuli din blană naturală, jucării din lemn și din lână tricotată, bijuterii confecționate manual din argint sau din flori presate, ornamente de Craciun, obiecte de decor din lemn sculptat sau din lavandă.
Se vor putea degusta și cumpăra produse din gastonomia tradițională. Afumături din carne de porc, brânză de burduf în coajă de brad, cașcaval din lapte de vacă, telemea de oaie, bere artizanală și palincă, prăjituri și plăcinte de casă, murături și dulcețuri pe alese, diferite sortimente de miere, siropuri de cătină, cozonaci bucovineni, zacuscă de păstrăv, kurtos, dulciuri naturale artizanale de la “Smărăndița”, figurine din ciocolată sub formă de unelte sunt doar câteva din bunătățile cărora le puteți descoperi gustul.
Din lăzile de zestre ale bunicilor anticarii vor expune costume populare autentice, covoare oltenești, carpete sau ștergare cu alesături.
Bucătarii vor găti mâncăruri din cele mai gustoase: varză călită cu jumări și mămăliguță, mușchiuleț de porc la ceaun, ciuperci cu brânză de burduf, pastramă, mâncare de praz cu măsline și sarmale de post cu ciuperci. Sâmbătă și duminică, fiind dezlegare la pește, nu vor lipsi din meniu borșul de crap și păstrăvul la grătar,
Vă rugăm să respectați normele de distanțare socială și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.
Organizator eveniment – Asociaţia Kogaion 115
Director de marketing – Ligia Marica
Mobil: 0722 274 803
e-mail: ligia_marica@yahoo.com

Detalii

Începe:
20 noiembrie, 2020
Se termină:
22 noiembrie, 2020
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Şoseaua Kiseleff 3
București, București 011341 Romania
+ Hartă Google