Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Târgul 100 de Tradiții Românești, 8 – 10 iulie, orele 10.00 – 19.00, Muzeul Naţional al Ţăranului Român

8 iulie, 2022 - 10 iulie, 2022

Târgul 100 de Tradiții Românești
8 – 10 iulie, orele 10.00 – 19.00
În perioada 8 – 10 iulie 2022, Asociația Kogaion 115 organizează Târgul 100 de Tradiții Românești, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Str. Monetăriei, Nr. 3. Intrarea la târg este liberă!
Păstrând spiritul autentic al sărbătorilor populare româneşti, meşterii prezenţi la acest târg îi aşteaptă pe bucureşteni cu sumedenie de lucruri create de ei cu multă pricepere şi mult suflet: icoane pictate pe lemn și pe sticlă, zgărdane şi cingători cu mărgele, covoare ţesute la război, măști populare, ii și fețe de masă cusute manual, vâlnice și marame, obiecte pentru gospodărie din lemn cioplit sau din alamă, ceramică de Horezu și Corund, chimire și ilice brodate cu motive tradiționale.
Cei care doresc să se bucure de obiecte unicat făurite de artizanii veniţi la târg pot admira și târgui vestimentaţie şi jucării din lână împâslită, hăinuțe croșetate manual pentru copii, decoraţiuni din lut și lavandă, săpunuri fabricate artizanal, apă de trandafiri. Pentru pasionații de istorie și tradiții străvechi va fi expusă la târg colecția de bijuterii Dacos, inspirată din civilizația geto-dacă.
Oferta gastronomică este bogată: brânzeturi proaspete de capră și cașuri maturate, fructe și legume de la producători, diverse sortimente de miere și tincturi, țuică de prune, plăcinte şi prajituri de casă, turtă dulce, sucuri naturale și plante de leac.
Anticarii expun obiecte foarte vechi, aparţinând vieţii de la ţară: lăzi de zestre, dulăpioare, copăiţe, costume populare din toate zonele etnografice ale ţării, unelte pentru ţesut sau pentru lucrat pământul.
Mâncăruri delicioase vor fi proaspăt gătite, iar berea rece va stinge setea zilelor calde ale lunii lui Cuptor. Meniul bucătarilor este pentru toate gusturile: ciolan de porc la cuptor, sărmăluțe la ceaun, gulaș de vită, păstrăv fript pe plită.
Fotografii de Vladimir Bulza, MNŢR

Organizer

Muzeul Național al Țăranului Român – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Şoseaua Kiseleff 3
București, București 011341 Romania
+ Google Map