Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Târgul „100 de Tradiții Românești”, Muzeul Național al Țăranului Român. 6 – 8 mai 2022

6 May - 8 May

Asociaţia Kogaion 115 vă invită în perioada 6 – 8 mai 2022 la Târgul “100 de Tradiții Românești”, organizat în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din București, strada Monetăriei, nr. 3. Intrarea la târg este liberă.
Publicul este aşteptat să viziteze târgul, unde meşteşugarii ne vor încânta prin ingeniozitatea şi autenticitatea produselor lor făcute cu multă migală şi cu mult suflet. Vor fi expuse icoane pe sticlă și pe lemn, ceramică pictată cu motive populare, pristolnice, ii brodate cu mătase, zgărdane, obiecte de decor din lemn crestat și din lavandă, vestimentație din lână împâslită, cosmetice făcute doar din ingrediente naturale.
Producătorii vin cu preparate din carne, brânzeturi din lapte de capră și de oaie, miere și lăptișor de matcă, palincă de caise și țuică de prune, pâine cu maia, o gamă foarte diversă de zacuscă și dulcețuri atestate ca “produs montan”, prăjituri de casă făcute după rețete bucovinene și maramureșene, cozonaci și sarailii, siropuri de cătină și de busuioc, ierburi de leac, fructe și legume de sezon.
Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi autentice, anticarii prezenți la târg vor aduce unelte din lemn, mobilier ţărănesc, cărţi vechi sau covoare țesute la război.
Ca la orice târg tradițional vizitatorii sunt îmbiaţi cu mâncare proaspăt gătită. Bucătarii vor prepara la ceaun ciorbă de pui cu găluște, sărmăluțe cu mămăliguță, fasole cu ciolan, ostropel de pui, dar și carnați sau păstrăv la grătar.
Program: zilnic între orele 10:00-18:00
Organizator eveniment
Asociaţia Kogaion 115
Ligia Marica – Director de marketing
Mobil: 0722 274 803

Details

Start:
6 May
End:
8 May
Event Category:
https://www.facebook.com/events/5144951992239501/?ref=newsfeed

Organizer

Muzeul Național al Țăranului Român – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Şoseaua Kiseleff 3
București, București 011341 Romania
+ Google Map

Leave a Reply

Your email address will not be published.