Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: TÂRGUL DE SÂNMEDRU – de antichități țărănești – Muzeul Național al Țăranului Român, 21 – 23 octombrie 2022

21 octombrie, 2022 - 23 octombrie, 2022

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă, începând de vineri, 21, până duminică, 23 octombrie 2022, între orele 10 și 18, la Târgul de Sânmedru – de antichități țărănești, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremuri care încep cu „a fost odată ca niciodată”.
Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane.
În cadrul târgului de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:
– piese de costum țărănesc,
– țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
– icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
– mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri),
– ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
– furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe, felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
– publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…
Alături de anticari, Galeria de Artă Țărănească scoate în curte obiecte care mai de care mai încântătoare: haine de sărbătoare, ștergare din bumbac, scoarțe, lepedeie și fețe de masă; ploști, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri și alte meșteșuguri.
Vizitatorii sunt invitați să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.
De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci și miere, dar și cu bragă sau țuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac sau ghivecele cu flori.
Coordonatorii târgului: Oana Constantin și Simona Hobincu
Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi, studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei.
*****
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, http://www.xn--cooperativaurban-d3b.ro/, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.

Detalii

Începe:
21 octombrie, 2022
Se termină:
23 octombrie, 2022
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/events/687228379005670/687228392339002/?ref=newsfeed

Organizator

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Țăranului Român – București
Şoseaua Kiseleff 3
București, București 011341 Romania
+ Hartă Google