Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: „Teatrul și spiritul vremii” | Lansare de carte și conferință susținută de George Banu

2 iulie, 2021

Despre George Banu, regizorul Peter Brook spunea că „este unul dintre cei mai subtili analiști ai teatrului european”.
Aceeași subtilitate pe care cititorii au regăsit-o în „Roșu și aur: teatrul spectatorului” sau în „Repetițiile: teatrul reînnoit în secolul regiei” o vor întâlni și în „Teatrul și spiritul vremii”, carte ce va fi lansată în prezența autorului vineri, 2 iulie 2021, la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, începând cu ora 18.30.
Conferința are ca punct de plecare firul roșu ce străbate volumul: efectele vremii care se întrevăd „în raporturile dintre text, ca semn al permanenței, și spectacol perceput ca simbol al efemerului, în alternanța dimensiunilor, o alternanță ce a afectat și partitura, și reprezentarea acesteia, în reformularea rolului și pregnanței semnelor (muzica live, spațiul gol, albul scenei și cromatica orașului), în componența și structurarea trupelor, în viziunea asupra statutului de lider al regizorului (interesante, provocatoare disocierile dintre liderul instituțional și liderul efectiv), în antagonismele, uneori încheiate prin mici revolte, dintre personalitatea ce își impune estetica și viziunea și presiunea colectivităților, în suprimarea zăgazurilor dintre limbi și ridicarea la putere a plurilingvismului, mai încolo a limbii brute” – Mircea Morariu.
George Banu este teatrolog, eseist și profesor emerit la Sorbonne Nouvelle, președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, membru de onoare al Academiei Române, un adevărat reper al lumii noastre teatrale. Redactor-șef al revistei de reputație internațională „Alternatives théâtrales”, a publicat un număr important de volume consacrate teatrului modern și protagoniștilor acestuia, cum ar fi Peter Brook, Klaus Michael Grüber, Giorgio Strehler, Antoine Vitez sau Ariane Mnouchkine. Este autorul unei trilogii despre teatru şi pictură: „Le Rideau”, „L′homme de dos” şi „Nocturnes”. A lucrat cu celebrul scenograf Yannis Kokkos, publicând lucrarea „Le scénographe et le héron”. Textele sale sunt traduse în italiană, germană, spaniolă, rusă, slovacă, română. A realizat două filme, dedicate lui Shakespeare şi lui Cehov, ambele premiate de UNESCO. Este doctor honoris causa al mai multor universități.
Amfitrion: prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general MNLR.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervări, vă rog să sunați la numărul 0736598451 sau să trimiteți un mesaj la programe@mnlr.ro (Gabriela Toma).

Detalii

Dată:
2 iulie, 2021
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Național al Literaturii Române – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Hartă Google