Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucureşti: vernisajul expoziţiei Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului, luni, 11 octombrie, orele 19.00

11 October, 2010 - 13 February, 2011

 

Destine la răscruce

Artişti evrei în perioada Holocaustului

 

 

Vernisaj: 11 octombrie 2010, ora 19.00

Durata: 13 octombrie 2010 – 13 februarie 2011

Unde: Muzeul Naţional de Artă al României, corp Ştirbei (str. Ştirbei Vodă 1-3)

Program: miercuri-duminică, 10:00-18:00 (luni şi marţi închis)

Tarif: 8 lei întreg, 4 lei redus

Gratuit: prima miercuri a fiecărei luni

Muzeul Naţional de Artă al României şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” vă invită luni, 11 octombrie, orele 19.00, la vernisajul expoziţiei Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului. Evenimentul este organizat cu ocazia comemorării în România a Zilei Holocaustului (9 octombrie).

Aurel-Marculescu_Inmormantare-in-lagarul-de-la-Vapniarca

Expoziţia prezintă operele a 16 artişti evrei care au avut contribuiţii majore la introducerea în spaţiul românesc a „artei noi”, unii dintre ei numărându-se printre iniţiatorii unor direcţii avangardiste occidentale. Alături de nume de referinţă ale modernismului european ca Victor Brauner, Marcel Iancu, Arthur Segal, Jules Perahim sau Max Herman Maxy, în expoziţie sunt prezentaţi şi artişti mai puţin cunoscuţi precum Alex Leon, Iosif Klein, Ernö Tibor, Aurel Mărculescu, Mina Byck Wepper, Lazăr Zin sau Egon Marc Lövith. Victime sau supravieţuitori ai măsurilor opresive îndreptate împotriva evreilor, aceşti artişti nu s-au bucurat decât episodic de atenţia criticii de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Artisti-evrei-1

Expoziţia îşi propune să demonstreze că evenimentele din România în perioada Holocaustului au distrus iremediabil un mediu artistic efervescent, evolutiv şi aflat în deplină concordanţă cu manifestările din arta europeană a momentului, în care artiştii evrei erau integraţi culturii româneşti.

Artisti-evrei-2

Artiştii evrei care au supravieţuit anilor 1940 nu s-au mai regrupat. Aceştia fie şi-au continuat parcursul artistic în străinătate (Iancu, Brauner, Perahim), fie s-au reorientat, mai mult sau mai puţin forţat, spre directivele oficiale ale regimului comunist, respectiv spre realismul socialist (Iser, Maxy), fie au renunţat să mai lucreze (Zin, Mina Byck Wepper). Alţi artişti, supravieţuitori ai lagărelor, precum Arnold Daghani şi Egon Marc Lövith au păstrat vie memoria deportării, realizând unele lucrări cu caracter de document.

* * *

Expoziţie organizată cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional

 

 

Parteneri media:

clip_image002 clip_image004 clip_image006 clip_image008 clip_image010 clip_image012

Prezentarea Muzeului Național de Artă al României în Ghidul muzeelor de la CIMEC

Details

Start:
11 October, 2010
End:
13 February, 2011
Event Category:
Event Tags:
, ,

Organizer

Muzeul Național de Artă al României – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Artă al României – București
Calea Victoriei 49-53, București 010063
București, București 010063 Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Reply

Your email address will not be published.