Loading Events
 
 
Unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii contemporane, cel mai dificil de regăsit în adevăratul sens al cuvântului, dar primordial pentru înțelegerea în profunzime a universului actual, interconectat și interdependent, este dialogul, fie că vorbim despre dialogul între indivizi și culturi sau de cel interdisciplinar.
În cadrul ediției din 2022 a Zilelor Culturii Naționale, Muzeul Național al Literaturii Române va avea în prim-plan dialogul scriitorilor cu publicul, tipurile de improvizație în teatru și în muzică, dar și comunicările unui domeniu al cunoașterii cu celălalt sub forma dialogului interdisciplinar pornind de la reflecțiile asupra corpului uman în teatru, medicină, desen și literatură. Dialogul intercultural va viza o retrospectivă a punerii în scenă a pieselor lui Molière, a influenței scriitorului francez în cultura română, la 400 de ani de la nașterea sa.
Timp de trei zile, în perioada 15-17 ianuarie 2022, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu 8, vă așteptăm, așadar, să vă întâlniți cu diferite viziuni, registre și schimburi de idei, dar să și descoperiți povestea unor cuvinte precum „turvin”, „parolă”, „sfat”, „voroavă”, deslușite de Doina Ruști.
Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, și duminică, 16 ianuarie 2022, expoziția de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8 și cele cinci case memoriale ale MNLR vor putea fi vizitate gratuit. Aici, vă vor întâmpina, pe parcursul celor două zile, în intervalul 14.00-15.00, actori și artiști care vor fi, timp de o oră, muzeografi și gazde ale celor șase sedii ale MNLR: Rodica Mandache, Nicu Alifantis, Horațiu Mălăele, George Mihăiță și Marius Bodochi.
Intrarea la sediul din Str. Nicolae Crețulescu 8 este liberă, iar accesul se face pe baza unei rezervări la programe@mnlr.ro sau printr-un mesaj pe WhatsApp la 0736.598.451 (Gabriela Toma). Participanții trebuie să prezinte la intrare dovada certificatului verde.
Intrarea la casele memoriale ale MNLR – „Tudor Arghezi-Mărțișor” (Strada Mărțișor 26), „Anton Pann” (Strada Anton Pann 20), „George și Agatha Bacovia” (Strada George Bacovia 63), „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu” (Strada Gheorghe Marinescu 19, ap. 11, interfon 11) și „Ion Minulescu și Claudia Millian” (Strada Gheorghe Marinescu 19, etaj 2, ap. 12, interfon 12) – este liberă, iar accesul se face pe baza unei rezervări la case.memoriale@mnlr.ro sau printr-un mesaj pe WhatsApp la 0723.154.052 (Andreea Drăghicescu). Participanții trebuie să prezinte la intrare dovada certificatului verde.
Programul evenimentelor este disponibil pe site-ul MNLR: https://mnlr.ro/zilele-culturii-nationale-la-mnlr-editia…/

Details

Start:
15 January
End:
16 January
Event Category:

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) – București
Calea Griviței nr. 64-66
București, București Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *