- This event has passed.
București: Ziua Copilului | 1 iunie 2021 | Muzeul Național al Literaturii Române
1 iunie, 2021
MNLR – 64 | Ziua Copilului | 1 iunie 2021
MNLR a pregătit pentru 1 iunie un program divers de evenimente și activități atât pentru cei mici, cât și pentru cei mai mari. Expoziții de benzi desenate și de fotografii cu imagini din copilăria scriitorilor, ateliere de spus povești, de creativitate și de căutare de comori, un mini-maraton de lectură în Grădina MNLR, o proiecție de film pe tema copilăriei și un concert de muzică semnat de Tic Petroșel.
Bucureștenii și cei care se află în trecere prin Capitală la 1 iunie 2021 pot participa gratuit la evenimentele organizate de Muzeul Național al Literaturii Române la sediile sale, la Casele Memoriale pe care le deține, precum și la Mall Vitan, unul dintre partenerii MNLR.
Întrucât 1 iunie este și data înființării MNLR de către directorul fondator Perpessicius, Institutul Cultural Român din Madrid, partenerul muzeului în numeroase proiecte, va difuza filmul de prezentare a muzeului, cu traducerea în limba spaniolă semnată de Luana Stroe și realizată pentru publicul spaniol și hispanofil.
Parteneri: ICR Madrid, București Mall Vitan, Centrul pentru Tineret al Municipiului București
Sponsor: Taxiul cu Bomboane
Programul evenimentelor aici.