București: Concert aniversar Călin Ioachimescu la Muzeul Național „George Enescu” (Palatul Cantacuzino, București)

Născut în 1949, CĂLIN IOACHIMESCU este licențiat al Conservatorului Ciprian Porumbescu (actualmente Universitatea Națională de Muzică) din București, la clasa de compoziție a maestrului Ștefan Niculescu. Între 1980 şi 1984 şi-a completat pregătirea componistică la Cursurile de muzică nouă de la Darmstadt, beneficiind în 1982 şi de o bursă de documentare acordată de statul francez. În anul 1985 a urmat un stagiu de informatică muzicală pentru compozitori la IRCAM-Paris.

Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din anul 1978.

În 1992, cu sprijinul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, pune bazele primului Studiou de Muzică Electronică din țară, pe care l-a condus până în anul 2010.

Premii: „Kranichsteiner Musikpreis” acordat de Internationales Musikinstitut din Darmstadt (în 1984, pentru Oratio II), Premiul Academiei Române (în 1994, pentru Palindrom/7), precum și numeroase premii ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România acordate pentru majoritatea lucrărilor sale.

Creația sa explorează lumea interioară a sunetului, vizând un limbaj bazat pe legi acustice și psihoacustice, în aspirația de a accede spre o “nouă consonanță”. Ea cuprinde:
➡ lucrări simfonice (Tempo-80 pentru orchestră mare; Dublu concert pentru trombon, contrabass și orchestra; Concert pentru saxofon și orchestra; Concert pentru violoncel și orchestra; Concert pentru flaut și orchestră).
➡ lucrări camerale (Descântec pentru voci de femei, corzi și live-electronic; două Cvartete de coarde; Oratio II pentru sextet de suflători, percuție și mediu electronic; Hierophonies pentru ansamblu instrumental; Palindrom/7 pentru septet instrumental)
➡ muzică electronică și mixtă (pentru instrumente şi bandă magnetică): Muzică spectrală pentru saxofon și bandă; Celliphonia pentru violoncel și bandă; Les éclats de l’Abîme pentru saxofon contrabass și bandă; HeptaGRaMa pentru saxofoane și bandă; Saxtraces pentru saxofon sopran, bandă și live electronic; Saxtraces recollections; Digital birds.
➡ muzică de film și de scenă (filme de animație, lung metrajul Miracolul, colaborând cu regizori ca: Ion Truică, Constantin Păun, Virgil Mocanu, Tudor Mărăscu; precum și muzica la Coriolan de W. Shakespeare – la Teatrul Mic, în regia lui Dinu Cernescu).

Lucrările sale au fost interpretate în concerte și festivaluri atât în România, cât și în străinătate: Franța, Gemania, Anglia, Elveția, Ungaria, Polonia (Festivalul “Toamna la Varșovia”), Spania, SUA, Japonia, Coreea de Sud etc. Multe din ele sunt tipărite – la Editura Muzicală din Bucureşti şi Edition Salabert din Paris (actualmente Universal) – și înregistrate pe discuri la casele de discuri Electrecord din Bucureşti, Attaca Records din Amsterdam şi Nova Musica din Paris.

Opinii despre creația lui Călin Ioachimescu:

➡ “Oratio II este una din acele muzici însorite și foarte aproape de natură, având la bază elemente de folclor sublimate și transformate, care i-au plasat pe succesorii actuali ai lui Enescu în primele rânduri printre pionierii unei noi consonanțe, lărgite la dimensiunea întregului spectru” (Harry Halbreich: “Les as de Darmstadt” în Le Monde de la Musique, Paris, nr. 72, noiembrie 1984).

Despre lucrările din program:

Lucrarea Les éclats de l’Abîme pentru saxofon contrabas și bandă a fost compusă în anul 1995 ca urmare a unei comenzi din partea Radio France pentru festivalul „Presence” și a fost dedicată extraordinarului interpret Daniel Kienzy.

Lucrarea are trei secțiuni contrastante, bine delimitate. Fiecare dintre acestea se dizolvă într-o tranziție, sau, mai bine zis, într-o textură–rezervor umplut cu particule melodice care se derulează repetitiv, ca un mecanism automatizat, până la apariția secțiunii următoare.

Zona gravă a spectrului sonor este distribuită instrumentului solist, în timp ce zona medie-acută este atribuită mediului electroacustic, astfel încât acesta apare ca o emanație în „înalt” a „profundului abisal” (de unde și titlul lucrării: „Strălucirile Abisului”).

Cvartetul de coarde nr.1 (1974) a fost compus pe vremea când autorul era încă student la compoziție și i-a adus primul premiu al Uniunii Compozitorilor. Concepută în două părți, lucrarea folosește ca tehnică de compoziție serialismul modal. Ce este inedit în această lucrare este încercarea de a alătura două tipuri de scriitură – cea polifonică și cea heterofonă – într-un discurs plin de contraste.

Compusă în 2004, Saxtraces pentru saxofon sopranino și mediu electronic este o altă lucrare dedicată lui Daniel Kientzy. Ca suport sonor sunt folosite eșantioane prelucrate pe calculator ale diverselor sunete emise de întreaga familie a saxofonului.

Lucrarea debutează cu o introducere solistică a saxofonului sopranino, prelucrată în timp real cu ajutorul unor procesoare de sunet. Explozia de culori timbrale ce urmează se bazează pe o formă tripartită, în care primele 2 secțiuni sunt despărțite de un scurt interludiu solistic asemănător introducerii.

ORGANUM DECIMUM este cel mai recent opus al autorului (2018).

Aici se face trimitere la noțiunea de proto-polifonie pre-renascentistă într-o interpretare personală. Din punctul de vedere al tratării instrumentale, cele zece flaute formează un organism alcătuit din tubulaturi sonore ce par a articula o orgă imaginară, fapt care este sugerat de asemenea de titlul lucrării.

Discursul muzical se bazează pe simbioza dintre scriitura polifonă și cea heterofonă, în alternanță cu secvențe de omofonie pură.

Este un omagiu componistic, în cheie modernă, adus peste timp marelui Johann Sebastian Bach.