Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: master “Istoria artei și Filosofia culturii” la Facultatea de Istorie – Universitatea București

9 iulie, 2018 - 20 iulie, 2018

Pentru pasionații de artă, pentru cei dornici să își deschidă noi orizonturi, să aibă o experiență culturală nouă și interesantă, sau pentru cei care doresc o carieră în managementul artei, masterul “Istoria artei și Filosofia culturii” este o șansă veritabilă.

Acesta este singurul masterat al Universității din București care oferă pregătire celor interesați de istoria, teoria și filosofia artei, studiată în cadrul unui program interdisciplinar, acreditat prin asocierea domeniului Istorie (specialitatea Istoria artei) cu domeniul Filozofie, iar cursurile sunt organizate în colaborare de Facultățile de Istorie și de Filozofie ale Universității din București.

 

Principalele avantaje ale programului:

Ø Șansa de a fi student în Universitatea bucureșteană, cu acces direct la mediul cultural și științific al capitalei, cu institutele de cercetări, muzeele, teatrele, bibliotecile sau galeriile de artă care fac din București cel mai complex centru intelectual al țării.

Ø Cursuri specializate în managementul artei susținute de specialiști din cadrul Facultății de Chimie (Tehnici experimentale pentru autentificarea operelor de artă) și din cadrul Muzeului Național de Artă (Curatorie și managementul artei).

Ø Studenții noștri au ocazia să facă stagii în cele mai active galerii de artă din țară și să fie incluși în echipele acestora, inclusiv pentru oranizarea unor festivaluri de artă de importanță majoră, precum ArtSafari sau Bucharest Biennale.

Programul include analize aplicate, studii de caz ilustrative pentru diverse epoci și spații de civilizație, precum și o abordare teoretică complexă și modernă, în care fenomenului artistic este interogat cu mijloacele esteticii, eticii, istoriei, antropologiei, filosofiei culturii.
Diversitatea cursurilor, originalitatea demersurilor și a argumentelor răspunde atât cererii celor care doresc să aibă o carieră în domeniu, cât și interesului celor care își doresc înainte de toate o experiență intelectuală, caută să își împlinească o aspirație spirituală și să pătrundă ca persoane avizate într-un spațiu cultural care le va îmbogăți viața.

Programul permite continuarea studiilor la nivel doctoral, deschizând astfel accesul spre o carieră în cercetare sau în mediul universitar, dar oferă și o pregătire potrivită pentru cei care urmăresc afirmarea într-o carieră din domeniul managementului cultural, al protecției patrimoniului artistic, pe piața de artă etc. Printre studenții și absolvenții noștri se află persoane care lucrează în mediul muzeal, artiști, curatori, dar și proaspeți absolvenți ai studiilor de licență de diferite specialități, de la cele socio-umane la științele economice sau tehnice.

Studenții au prilejul să desfășoare stagii practice interesante, în unele dintre cele mai mari muzee din București, precum Muzeul Național de Artă, Muzeul Țăranului Român sau Muzeul Municipiului București, dar și în galerii de artă și case de licitații, precum Artmark și PAVILION, sau să participe la organizarea unor importante manifestări artistice pe scena culturală bucureșteană.

Temele cursurilor:

 

· Arta si cunoaștere

· Idei filosofice in arta. Contestarea sistemului de valori tradiționale

· Istorie şi imaginar în artă

· Discursuri despre gen în artele plastice (sec. XIX-XX)

· Arta elitelor în Extremul Orient

· Principii estetice, iconografice și iconologice în arta și arhitectura Romei antice

· Curatorie și managementul artei

· Științele experimentale și autentificarea operelor de artă

· Chipuri medievale în istoria artei

· Perspectiva etică şi antropologică asupra violenţei în istorie. Holocaustul şi terorismul în arta sec. XX

· Africa Neagră: imagine creată/imagine reflectată

· Iconografia bizantină şi post-bizantină

· Imaginile invizibilului. Controversa iconoclasta

· Imaginar, imaginație, imagine. Direcții de gândire filosofică și artistică

· Perspectiva istorică si fenomenologică în interpretarea culturii

· Filosofia istoriei

· Arta aulică şi exerciţiul puterii în Imperiul roman

· Arhitectura romanică şi gotică

· Structurile ideatice ale modernității timpurii

· Istoria ideilor filosofice – istoria filosofiei

 

Admitere:

Admiterea se face pe baza mediei notelor obținute la cele două probe obligatorii:

· Proiectul de studii/cercetare depus în dosarul de candidatură;

· Susținerea proiectului în cadrul colocviului de admitere.

Proiectul trebuie să respecte următoarele criterii:

· Tema aleasă trebuie să corespundă specificului programului de master;

· Este de așteptat ca proiectul să cuprindă cel puțin următoarele:

· Definirea subiectului;

· Prezentarea conceptelor și metodelor utilizate;

· Prezentarea stadiului cercetării în domeniu;

· Informații care să demonstreze viabilitatea subiectului propus;

· O schiță a structurii viitoarei lucrări de disertație;

· O bibliografie relevantă.

Pentru a primi asistență în realizarea unui bun proiect de studii și în pregătirea pentru examenul de admitere, candidații se pot adresa profesorilor coordonatori.

Contact: Facultatea de Istorie, secretariat 021 314 53 89

E-mail: departament.antica@gmail.com

 

Lect.dr. Daniela Zaharia,

email: daniela.zaharia@yahoo.com

daniela.zaharia@istorie.unibuc.ro

 

Prof.dr. Ecaterina Lung, e-mail: ecaterina.lung@gmail.com

https://istorie.unibuc.ro/programe/masterat/istoria-artei-si-filosofia-culturii

Details

Start:
9 iulie, 2018
End:
20 iulie, 2018

Organizer

Facultatea de Istorie – Universitatea din Bucuresti
View Organizer Website

Venue

Facultatea de Istorie – Universitatea din București
Bulevardul Regina Elisabeta 4-12
București, București 030167 Romania
+ Google Map
View Venue Website