Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Buzău: manifestări cultural-educative și științifice cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale a României

9 iunie @ 02:10 EEST

Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Buzău, anunță o nouă premieră pe piața culturală buzoiană prin organizarea unor manifestări cultural-educative și științifice cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale a României dedicate elevilor, cadrelor didactice precum și tuturor celor pasionați de trecutul istoric dar și de activitatea muzeală și de protejare a patrimoniului cultural. Cu acest prilej vor fi organizate la sediul reabilitat al instituției în perioada 25 Noiembrie-01 Decembrie 2015 o serie de activități cu impact național și internațional după următorul program:

1. 25 noiembrie 2015, ora 12.30, sala de expoziție nr. 9 – Vernisajul expoziției mixte Primul Război Mondial în Balcani, expoziție organizată în colaborare cu Ambasada Franței în România, Divizia 2 Infanterie Getica, Institutul Cultural Francez din Republica Macedonia, Fundația Mareșal Alexandru Averescu, HAEMUS – Center for scientific research and promotion of the culture, Republica Macedonia, Centrul Cultural Francofon Buzău. Alături de primirea reprezentanților Ambasadei Franței va avea loc și un mini-recital susținut de către elevii Școlii Gimnaziale din Valea Părului. Muzeul pregătește un concept expozițional nou, propunând publicului buzoian o expoziție tematică ce va cuprinde fotografii de pe frontul Balcanic al Primului Război Mondial, precum și obiecte din aceeași perioadă.

2. 26 noiembrie 2015, ora 10.00, amfiteatrul din cadrul sediului reabilitat al Muzeului Județean Buzău – Conferința internațională cu tema How cultural institutions from 21st century can involve the teenagers in management of the heritage: education, promotion and values organizată în colaborare cu HAEMUS – Center for scientific research and promotion of the culture, Republica Macedonia. Cu acest prilej vor conferenția doi reprezentanți ai asociației culturale din Republica Macedonia precum și un reprezentant din cadrul Muzeului Județean Buzău. Tematica se adresează în special tinerilor, dar nu numai și are în vedere prezentarea principalelor amenințări sociale cărora instituțiile de cultură trebuie să le facă față în secolul XXI.

3. 27 noiembrie 2015, ora 10.00, amfiteatrul din cadrul sediului reabilitat al Muzeului Județean Buzău – Conferința internațională cu tema Managing the heritage somewhere between an archaeology and Indiana Jones? organizată în colaborare cu HAEMUS – Center for scientific research and promotion of the culture, Republica Macedonia. Cu acest prilej vor conferenția doi reprezentanți ai asociației culturale din Republica Macedonia precum și doi reprezentanți din cadrul Muzeului Județean Buzău. Tematica se adresează atât tinerilor cât și cadrelor didactice, dar nu numai și are în vedere prezentarea modalităților de manageriere și valorificare a patrimoniului arheologic în special dar și celui cultural în general. În ciuda faptului că traversăm un secol dominat de tehnologii avansate imaginea arheologului în percepția publică nu s-a modificat prea mult, iar acest lucru considerăm că trebuie modificat, în special pentru atragerea tinerilor către un domeniu care prezintă interes doar la nivel ideal. Faptul că pot fi identificate oportunități de carieră și în domeniul protejării și promovării patrimoniului cultural este, din păcate, mai puțin cunoscut.

4. 29 noiembrie 2015, ora 11.00, amfiteatrul din cadrul sediului reabilitat al Muzeului Județean Buzău – Masă rotundă cu tema Aportul misiunii militare franceze în realizarea Marii Uniri organizată în colaborare cu Centrul Cultural Francofon Buzău, Divizia 2 Infanterie Getica, Fundația Mareșal Alexandru Averescu. La această activitate invitatul surpriză este autorul francez de romane istorice domnul Francis Berthelot, nepotul Generalului francez Henri Berthelot, conducătorul misiunii militare franceze în România din anii Primului Război Mondial. Invitați de onoare ce vor susține alocuțiuni pe tematică sunt Comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, General-maior dr. Lucian Foca, domnul academician Șerban Papacostea, domnul prof. univ. Petre Otu, Director Adjunct al Institutului pentru Studii Politice, Apărare și Istorie Militară, domnul Dan Solcanu, profesor în cadrul Colegiului Național B.P. Hașdeu Buzău. Temele de discuție sunt Personalitatea generalului francez Henri Berthelot, Acțiunile de front ale Armatei a II-a în Primul Război Mondial, Comandanții Armatei a II-a în Primul Război Mondial, Misiunea militară franceză în România în Primul Război Mondial. De asemenea, ca urmare a bunei colaborări cu Divizia 2 Infanterie Getica în deschiderea lucrărilor 14 militari vor prezenta steagurile de identificare aparținând structurilor subordonate Diviziei.

5. 01 Decembrie 2015, ora 15.00, amfiteatrul din cadrul sediului reabilitat al Muzeului Județean Buzău – Simpozionul național 1 Decembrie 1918 în conștiința națională organizat în colaborare cu Societatea de Științe Istorice din România, filiala Buzău.

Accesul publicului la toate aceste manifestări va fi gratuit.

De asemenea în cadrul programului de lucru poate fi vizitată expoziția de artă aflată la etajul al II-lea al sediului Muzeului Județean Buzău.

Pentru programări în vederea participării la aceste acțiuni rugăm doritorii să se înscrie telefonic (termen limită 24 Noiembrie 2015 ora 16.00) la tel: 0238710561 (secretariatul Muzeului Județean Buzău) sau la adresa de e-mail: home@muzeubuzau.ro

MUZEUL JUDEȚEAN BUZĂU

DIRECTOR,

dr. Laurențiu-Florin Grigoraș

Detalii

Dată:
9 iunie, 2023
Oră:
02:10 EEST
Eveniment Category:
Etichete Eveniment: