Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Buzău: Tabăra de Documentare și Creație „Valorificarea Patrimoniului Cultural Buzău”

30 noiembrie, 2017 @ 08:00 - 3 decembrie, 2017 @ 17:00 EET

Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Buzău, în parteneriat cu Primăria municipiului Buzău, organizează în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie Tabăra de Documentare și Creație „Valorificarea Patrimoniului Cultural Buzău”.

Importanți artiști plastici din țară, alături de membri ai UAP Buzău, vor participa în această perioadă la etapa de documentare a proiectului coordonat de Valeriu Șușnea, președintele UAP Buzău.

Artiștii Liliana Crăciun, Mihail Gavril, Stelian Ghinea, Gheorghe Miron, Vasile Pop-Negreșteanu, Ștefan Pelmuș, Carmen Poenaru, Adina Stănescu, Tiberiu Stănescu, Valeriu Șușnea, Diana Tăicuțu și Vasile Tudorică vor vizita cele mai importante monumente din municipiu (Palatul Comunal, Biserica Banu, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Biblioteca Județeană, Casa „Vergu Mănăilă” și alte case vechi de la jumătatea secolului XIX), care vor constitui sursă de inspirație pentru lucrările pe care le vor realiza în cadrul proiectului. Totodată, artiștii vor reda pe pânză și alte obiective turistice din județ, precum Vulcanii Noroioși, Mănăstirea Barbu, Tabăra de Sculptură Măgura, Mănăstirea Bradu etc.

În perioada de documentare, cei 12 artiști plastici vor fi cazați la Complexul Turistic Măgura și vor beneficia din partea organizatorilor de materiale de lucru, masă și cazare. Participanții vor realiza fotografii cu obiectivele turistice și schițe, urmând ca după încheierea taberei acestea să fie transformate în lucrări de artă care vor contribui la promovarea municipiului și județului Buzău. Proiectul se va finaliza printr-o expoziție cu lucrările realizate, fiecare artist urmând să doneze Primăriei Buzău câte o lucrare.

„Am încercat să atragem în acest proiect unele dintre cele mai importante nume ale artei plastice contemporane românești. Tabăra de Documentare și Creație „Valorificarea Patrimoniului Cultural Buzău” își propune să promoveze „emblemele” municipiului și județului nostru prin intermediul artei plastice, în cadrul unor lucrări ce vor purta semnătura artiștilor importanți. Fiecare participant va dona câte o lucrare Primăriei Buzău, care finanțează acest proiect. În acest fel, pinacoteca Palatului Comunal se va îmbogății cu lucrări valoroase, care vor putea fi expuse pe holurile și birourile Primăriei” – Valeriu Șușnea, inițiatorul proiectului.

 

Informații suplimentare la telefon: 0744.334.497 (persoană de contact Valeriu Șușnea)

 

Detalii

Începe:
30 noiembrie, 2017 @ 08:00 EET
Se termină:
3 decembrie, 2017 @ 17:00 EET
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:

Organizator

Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Buzău
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Buzău
B-dul Nicolae Bălcescu, bl. Crinul Alb – parter
Buzău, Buzău 5100 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare