Călărași: PERSONALITATEA LUNII IULIE – GHEORGHE DIACONU

În cadrul Proiectului „MARI PERSONALITĂŢI CĂLĂRĂŞENE”
PERSONALITATEA LUNII IULIE –
GHEORGHE DIACONU (27 iulie 1921 – 13 octombrie 2001) – istoric, arheolog.

S-a născut în satul Porceşti / Porceni, în apropiere de Silistra. Tatăl, Nicolae Diaconu era român, iar mama sa, bulgăroaică de neam, cu ceva sânge grecesc, s-a numit Paraschiva Diaconu. Din această pricină un prim avantaj al viitorului cercetător va fi acela al bunei cunoaşteri a ambelor limbi – română şi bulgară – într-un câmp de activitate legat, în cea mai mare parte a vieţii sale, de Dunărea de Jos.
A urmat gimnaziul în oraşul Silistra şi studiile secundare la Liceul Ştirbei Vodă, din Călăraşi.
Războiul l-a silit pe Gheorghe Diaconu, să se îndrepte spre alte zări, slujind in mod exemplar ţara. Cursurile superioare le-a urmat la Bucureşti (1944 – 1948).
Războiul, captivitatea în minele Kashstanului sau din alte locuri l-au familiarizat cu ultimile mari mişcări de popoare, dar şi cu excesele dictaturilor secolului XX.
După întemeierea Institutului de Arheologie, în 1956 Gheorghe Diaconu a devenit, alături de marii lui profesori, printr-o muncă asiduă şi tenace, unul din modelatorii arheologiei româneşti a perioade migraţiei popoarelor (mil. I p.Ch.).
A realizat cercetări privind epoca medievală în Moldova, rezultatele obţinute fiind concretizate într-o monografie şi în studii care tratează unele aspecte ale perioadei feudale în Moldova.
Ulterior şi-a îndreptat preocupările spre epoca migraţiilor, cercetând în mod special cultura Sântana de Mureş – Cerneahov (sec. IV p.Ch.); a descoperit complexele arheologice de la Târgşor (Ploieşti), Mogoşani şi Gherăseni; a contribuit la o mai bună cunoaştere a migraţiei neamurilor germanice în
regiunile carpato-dunărene.
A efectuat săpături şi la Suceava şi este doctor în istorie în 1968.
Spirit iscoditor, tenace, înzestrat cu un ascuţit simţ de observaţie, mereu critic şi atent la relaţia documentului arheologic cu toate celelalte categorii de izvoare, inclusiv cel lingvistic şi etnografic, Gheorghe Diaconu a lăsat istoriografiei naţionale un număr de circa 160 de studii, articole şi note, cu o valoare la fel de mare ca şi alte 150 de recenzii, note bibliografice, articole omagiale şi comemorative.
Ele reprezintă o temelie trainică pentru cei ce vor să înveţe pentru ziua de mâine stilul arheologului şi istoricului liber de orice constrângere, incisive şi adversar al rutinei.
Ca director adjunct al Institutului de Arheologie a încercat să întrerupă hibernarea, dar a trebuit să eşueze din cauza delicatei şi letargic – sensibilei concepţii despre lume şi viaţă a colegilor săi.
Dar omul de ştiinţă atât de înzestrat şi robust, rămas până în ultima clipă credincios pasiunii de o viaţă, a fost şi un suflet cum rar se pot vedea. Zeci de cercetători îi datorează lui Gheorghe Diaconu cel puţin un sfat, un impuls, o încurajare.
Bibliografie:
Enciclopedia istoriografiei româneşti. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, p. 124;
Şerban, N. Ionescu. Dicţionarul panoramic al personalităţilor – România : Secolul XX, Bucureşti, Editura
“Victor Frunză”, 2006, p. 131, R. Harhoiu, Gheorghe Diaconu la a 75-a aniversare, în Buletinul Muzeului Judeţean “Teohari Antonescu”, Giurgiu, Nr. 5 -6, 1999 – 2000, p. 317 – 323.