Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Călărași: expoziția de ceramică sculpturală PHILOSOPHIA

15 ianuarie, 2019 - 25 ianuarie, 2019

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită marți 15 ianuarie, ora 11, la sediul din str. Progresului, 4, sa sărbătorim împreună
ZIUA CULTURII NAȚIONALE
prin vernisajul expoziției de ceramică sculpturală
PHILOSOPHIA
a artistului plastic Silviu Ioan Soare.
Tot cu acastă ocazie, pe tot parcursul zilei, vor putea fi vizitate gratuit expozițiile permanente și temporare organizate atât la sediu, cât și la secțiile Muzeului Dunării de Jos.
XXX
Filosofia, acea cale de cunoaștere prin rațiune, a fost întotdeauna un motiv pentru artistul Silviu Ioan Soare de a descoperi diferite fațete ale dorinței omului de a înțelege lumea.
Cu mijloace specifice lutului, unul dintre elementele fundamentale ale lumii, acesta a făcut trimiteri în istoria disciplinei pornind de la conceptul heraclitian „Panta Rhei”, conform căruia totul curge și lumea este permanent supusă schimbării și contradicțiilor interne, creând astfel ansambluri de ceramică sculpturală, de mici dimensiuni, care cuprind personaje grupate, ce amintesc de civilizațiile preistorice, de oamenii care priveau spre zei, readucând în memoria noastră ideea de maestru și discipol și așezând la loc de cinste „mitul peșterii” al lui Platon, alături de care, ideea de prelegere, întrebări despre originea omului, despre cele patru elemente fundamentale ale existenței, despre începuturi, construiesc un demers plastic început în 2010 și materializat în lucrările „Știu că nu știu nimic”, „Panta Rhei”, „Peștera”, „Philosophia”, „Pietrele filosofiei”, „Începutul lumii”, „Primii înțelepți”, „Filosof”, „Piatra filosofală”, „Primul, om”, „Semințele filosofiei”, câteva dintre compozițiile ce fac obiectul expoziției „Philosophia”,
Ana Amelia Dincă

Detalii

Începe:
15 ianuarie, 2019
Se termină:
25 ianuarie, 2019
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Dunării de Jos
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Dunării de Jos – Călărași
Str. Progresului nr. 4
Călărași, Călărași 910079 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare